you're reading...
Mission, Poverty, Society, Theology, Uncategorized

Ce înţelegem prin „evanghelizare”?

Dintr-un articol scris de mine în 2000:

„Cuvântul Întrupat” (Word Made Flesh) slujeşte în prezent în nouă ţări unde lucrătorii misiunii noastre trăiesc în mijlocul săracilor şi unde încearcă să propovăduiască Vestea Bună a Regelui Isus şi a venirii Împărăţiei Lui. Termenul pe care îl atribuim acestei activităţi este „evanghelizare”. Dar, pe măsură ce slujim în mijlocul săracilor ne lovim de limitările şi absurditatea înţelegerii noastre tradiţionale a acestui concept.

Cuvântul „evanghelizare” evocă de cele mai multe ori în minţile contemporane imagini ale tele-evangheliştilor, ale predicatorilor care călătoresc sau ale zeloşilor prozelitişti. Atunci când definim termenul „evanghelizare” vorbim de cele mai multe ori despre „a-i salva pe oameni” sau despre „a fi sigur de locul unde mergi după moarte”. Cu toate că dorim ca oamenii să ajungă să-L cunoască pe Dumnezeu şi să aibă siguranţa mântuirii, acest punct de vedere este îngust şi trunchiat faţă de forma evanghelizării biblice. Este rezultatul culturii noastre post iluministe care L-a privatizat pe Dumnezeu şi care a expediat Evanghelia bisericilor geto-uri, doar ca pe un cuvânt lipsit de conţinut. Aceasta secularizează şi îmblânzeşte Evanghelia, lucru care o constrânge doar la domeniul personal şi care se retrage de la angajarea socială şi păcatul politic. Aceasta transformă Evanghelia într-un produs de consumat care are ca scop satisfacerea nevoilor individuale fără luarea angajamentului de a transforma umanitatea. Acest individualism brut a mutilat conceptul nostru de evanghelizare şi a hrănit atomizarea umanităţii şi a societăţii. Această înţelegere greşită, propagată de mulţi evanghelişti din Vest a fost exportată cu succes bisericilor evanghelice din lume. Ca urmare, atunci când spunem prietenilor noştri creştini că evanghelizăm, mulţi cred că ne referim la personajele biblice de hârtie de pe flanelografe sau la prezentările PowerPoint. Mai expresive sunt încruntările pe care le vedem când explicăm faptul că noi nu evangelizăm numai prin cuvinte. De aceea, vrem să folosim ocazia aceasta de a reflecta la înţelesul evanghelizării biblice astfel încât conceptul şi practica misiunii să fie radicalizate.

Trebuie să ne întrebăm ce este evanghelizarea biblică şi cum tradiţia bisericii ne poate corecta înţelesul deviat. După episcopul Mortimer Arias, termenul de „evanghelizare” vine din grecescul „euangelion” care înseamnă „vestea bună”, „evanghelie”, „evangel” şi din „euangelizomai” care înseamnă „a anunţa vestea bună”. Dar aşa cum subliniază misiologistul David Bosch, de la începutul secolului al XIX-lea, verbul „a evangheliza” şi derivatele lui au fost reabilitate în biserici şi în cercurile de misiune. Lucrarea de faţă va încerca să contureze o înţelegere a termenului de evanghelizare ca diferenţiat de definiţiile contemporane şi convergent spre înţelesurile lui originare.

Evanghelizarea este proclamare

Evanghelizarea este proclamare dar nu este sinonim cu verbiaj. Este de ajutor să facem diferenţa între euangelion (evanghelie) şi kerygma, cuvântul grecesc care se referă la predicare sau proclamare a Evangheliei ceea ce este fundamental şi atotcuprinzător în Noul Testament. Kerygma era evenimentul de a fi adresat prin cuvânt. Unii spun că exista o formulă „kergymatică” despre Isus, care reprezintă „limba faptelor” şi faptele în desfăşurare, Dumnezeu venit în persoana lui Isus Christos, crucificat, înviat şi înălţat. Dar evanghelizarea nu poate fi redusă la verbalizarea Veştii Bune. Proclamarea de la amvon sau prin mass media tinde să devină un monolog detaşat de relaţia cu oamenii. Evanghelizarea care este redusă doar la proclamare are un criteriu arbitrar pentru o viaţă creştină autentică şi este foarte individualistă cu consecinţe ale unei pocăinţe interioare (metanoia) care este percepută doar la nivelul simţurilor sau al meditaţiei fără a deveni realitate. Evanghelizarea biblică este personală. Cuvântul a fost făcut trup. Evanghelia a fost întrupată în persoana lui Isus. Acesta este motivul pentru care expresia „Evanghelie” este folosită în Noul Testament pentru a face referire şi la proclamarea apostolică a lui Christos şi la istoria lui Christos.

Evanghelia este mesajul dar în acelaşi timp, Evanghelia este viaţa lui Isus. În Christos, mesajul şi mesagerul sunt în mod inseparabil una. Isus doreşte să se reveleze pe Sine, El este Evanghelistul prin faptul că El, în mod continuu, comunică şi atrage umanitatea spre un dialog cu Dumnezeu. El comunică cu persoanele în mod personal şi împuterniceşte (termen militar) persoanele să continue să comunice la modul personal.

„A evangheliza înseamnă a comunica această bucurie, înseamnă a transmite, individual şi ca o comunitate, vestea bună a iubirii lui Dumnezeu, iubire care ne-a transformat vieţile”  Prin urmare, proclamarea trebuie făcută în relaţie şi în puterea Duhului Sfânt. De aceea, Pavel spune: „Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt şi cu mare îndrăzneală” (1 Tesaloniceni 1:5) „Prin proclamarea Evangheliei, înţelegem, prin urmare, toate expresiile bisericii şi ale creştinilor, expresii făcute prin limbă care au drept conţinut istoria lui Christos şi libertatea omului pentru Împărăţia pe care o deschide acea istorie.”

Aceasta înseamnă că evanghelizarea nu este doar proclamarea despre o altă lume. Ori pentru a justifica „status quo”, ori pentru a anestezia inabilitatea noastră de a schimba acest „status quo”, predicăm de multe ori despre „plăcinta din ceruri”. Sigur că noi credem şi proclamăm ziua minunată când va domni dreptatea şi neprihănirea, când poporul lui Dumnezeu va locui pentru totdeauna în prezenţa Lui. Dar Dumnezeu vrea să experimentăm viaţa din abundenţă acum. Vrea să experimentăm manifestările prezenţei Lui şi să participăm la celebrarea anticipată. Isus ne invită să ne rugăm: „Vie Împărăţia Ta precum în Ceruri aşa şi pe pământ” O subliniere prea mare a „celeilalte lumi” ne face să ne detaşăm de creaţie şi de istorie. Rezultatul ar fi că evanghelizarea noastră nu ar vorbi despre promisiunile lui Dumnezeu pentru creaţia Sa, nici despre faptul că Dumnezeu va face toate lucrurile noi şi nici nu ar confrunta în mod serios păcatul istoric. De aceea, este important să ne amintim că nu ne eliberăm de istorie ci că luăm promisiunile lui Dumnezeu din trecut în speranţele noastre despre ceea ce se va întâmpla în viitor, aşa după cum o arată Biblia.

Cealaltă extremă a „celeilalte lumi” este „această lume”. Dar evanghelizarea nu este sinonimă cu Evanghelia progresului nici cu orice altă mişcare social politică. Episcopul Oscar Romero, care a fost martirizat, spunea: „pericolul reducţionismului, în ceea ce priveşte evanghelizarea, poate lua două forme: ori subliniază elementele transcedentale spiritualităţii şi destinului uman, ori poate merge la cealaltă extremă, selectând doare acele elemente imanente ale Împărăţiei lui Dumnezeu care îşi au începutul aici pe pământ.” Din păcate, proiectele umane s-au numit singure venirea lui Dumnezeu. Mult din misiunea modernă a mers pe spatele colonialismului lumii prin puterile vestice. Mesajul Evangheliei lui Isus Christos a fost pervertit cu promisiuni ale culturii vestice, care s-a presupus a fi mai bună şi mai avansată. De mult ori, în numele civilizaţiei, Biserica a transplantat un Dumnezeu străin şu o religie străină care nu numai că nu şi-au ţinut promisiunile ci au dus chiar la regres cultural. Evanghelia nu poate fi identificată cu nici o mişcare culturală, socială sau politică. De fapt, ea trebuie să le confrunte şi să le provoace pe acestea. Evanghelizarea adevărată este Vestea Bună. Şi asta sună a adevăr într-un mediu primitiv pentru că oamenii există prin Cuvânt (Ioan 1:3) şi pentru că Duhul a început deja să pregătească inimile oamenilor (Romani 2:15)

Evanghelizarea este prezenţă

Evanghelizarea este prezenţă dar nevoie de explicaţii. Evanghelia nu are doar caracter declarator ci este şi dusă la îndeplinire. Poate acoperi prima trăsătură pentru că o are pe cea de-a doua. Prezenţa Evangheliei este de o importanţă particulară astăzi, când suntem invadaţi de cuvinte şi când experimentăm sărăcia limbajului. Ştim că faptele noastre vorbesc mai tare decât cuvintele, că felul cum trăim vorbeşte de la sine şi că mesajul este validat de mediul lui. De aceea, Leslie Newbigin, misionar în India a spus: „Biserica este hermeneutica Evangheliei” Oamenii lui Dumnezeu întrupează, explică şi sunt interpretarea vie a Evangheliei. Ion Bria (misiologist român ortodox) spune că e vorba nu numai de „proclamarea orală ci şi de martyria” Termenul martyria înseamnă martor. Bryant Meyers spune: „pentru creştini, a fi martor este integral pentru ceea ce suntem şi pentru ceea ce credem.” Evanghelizarea ca spunere a Evangheliei este de obicei actul al doilea. În primul rând, mărturisim prin viaţa şi faptele noastre, apoi explicăm ce se întâmplă. De exemplu, mărturisirea lui Isus despre Împărăţia lui Dumnezeu i-a provocat pe cei din jurul lui să pună întrebări. Cine este acesta care poate să ierte şi păcatele? Cine este acest evreu care bea apă de la o femeie, care mai este şi samariteancă? Cine este acest profet care mănâncă cu păcătoşii? Evanghelia este răspunsul la întrebările unui om sau ale unei naţiuni. Aceasta înseamnă că evanghelizarea nu înseamnă numai „du-te şi spune!”, înseamnă a mărturisi prin lucrul şi stilul de viaţă al unei comunităţi creştine, comunitate care să provoace întrebări la care răspunsul să fie vestea bună a lui Isus Cristos.

În afirmaţia noastră de evanghelizare prin prezenţă, trebuie, de asemenea, să recunoaştem că acest aspect a primit o oarecare favoare din vreme ce am pierdut încrederea în Adevăr – lucru care, dacă e adevărat, ne convinge să proclamăm. Vestea bună ne este încredinţată. Dacă nu o proclamăm, suntem administratori necredincioşi. Evanghelia trebuie să fie explicită. Chiar dacă ne place să-l cităm pe Sf. Francisc de Assisi, care a spus: „predicaţi Evanghelia, dar folosiţi cuvintele doar atunci când trebuie”, este important să realizăm că el a folosit cuvintele şi mulţi au auzit Vestea Bună venind la Dumnezeu. De fapt. El a predicat unui sultan musulman care l-a invitat să-i vorbească pentru că auzise de stilul de viaţă al Sf. Francisc. Petru ne îndeamnă să trăim astfel de vieţi: „să aveţi o purtare bună în mijlocul Neamurilor, pentru ca în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării.” (1 Petru 2:12)

Evanghelizarea este persuasiune

Evanghelizarea înseamnă persuasiune (convingere) dar nu prozelitism şi nu este vânzare prin amăgire. Persuasiunea înseamnă convingerea oamenilor de adevărurile Evangheliei prin apologetică. Pavel spune: „ca unii care cunoaştem frica de Domnul, pe oameni căutăm să-i încredinţăm” (2 Corinteni 5:11). Evanghelizarea este o invitaţie care ţinteşte spre un răspuns. Scopul este de a face ucenici şi de a forma comunitatea creştină. Evanghelizarea este o petiţie: „Vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” (2 Corinteni 5:20). Ambasadorii lui Hristos nu au nici o autoritate decât autoritatea de petiţie; noi suntem cerşetori pentru Hristos. De aceea, evanghelizarea nu înseamnă a vinde sau a amăgi oamenii să cumpere un produs de piaţă. „Căci noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulţi; ci vorbim cu inimă curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Christos” (2 Corinteni 2:17). Noi suntem cerşetori care spun altora unde pot găsi pâine. Teologul indian, Vinay Samuel, spune că evanghelizarea este angajamentul de a împărtăşi, nu un anunţ al rezultatelor aşteptate.

Evanghelizarea înseamnă convingerea oamenilor dar nu înseamnă prozelitism. Evanghelizarea nu înseamnă a obţine convertiţi, deşi acesta este un rezultat dorit, nu înseamnă adăugarea la numărul membrilor în clubul nostru. De multe ori ne găsim luptând cu sentimente de vinovăţie pentru că nu par a fi rezultate tangibile în misiunea noastră. Alte ori, suntem tentaţi să spunem altor creştini ceea ce vor să audă…”tocmai am văzut un altul întorcându-se la Dumnezeu…vine la biserică din proprie iniţiativă de câteva luni…a început să se roage la masă”… Astfel de remarci ar putea aduce câteva bătăi de încurajare pe umăr dar servesc numai la propagarea concepţiei greşite despre evanghelizarea de succes.

Atunci când punem un accent exclusiv pe câştigarea oamenilor spre convertire, botez şi membralitate, scopul central al misiunii devine creşterea numerică a bisericii. Astfel, căutarea dreptăţii şi a păcii sunt separate şi demise spre marginile misiunii bisericii. În secolul trecut, multe biserici şi-au definit eşecurile sau succesele pe baza numerelor. Exista succes dacă biserica creştea numeric şi eşua dacă nu se întâmpla asta. Deşi o biserică în creştere poate fi un semn al lucrării lui Dumnezeu, aceste lucruri ne fac să dăm mai multă valoare mărimii decât persoanelor.

Aşa cum ideologia Revoluţiei Industriale a transformat umanitatea într-o rotiţă din maşina societăţii sau într-un produs fabricat în serie, şi ideologia succesului bisericii moderne a transformat umanitatea într-o resursă de donat şi comunitatea în membralitate în biserică. Iar aceasta nu înseamnă doar evanghelizare greşită ci anti-evanghelizare pentru că în adâncul ei dezumanizează.

Dacă Isus este modelul Evanghelistului, atunci trebuie să lăsăm crucea să fie criticul succesului evanghelizării. La cruce nu sunt mulţimi care aclamă, nici biserici somptuoase, şi nici înregistrările cu convertiţii zilei. Evanghelizarea de „succes” este mărturisirea cu credinţă a lui Dumnezeu crucificat, care a murit ca să predice Vestea Bună unei lumi pierdute şi confuze. Atestarea unei evanghelizări de succes stă în Înviere. Această înţelegere pune indicatorul succesului nu pe cei evanghelizaţi ci pe felul cum răspunde evanghelistul la chemare.

Evanghelizarea nu este doar o activitate pentru necredincioşi pentru că şi creştinii sunt într-o permanentă nevoie de evanghelizare. Avery Dulles ne reaminteşte că evanghelizarea nu este completă cu numai prima proclamare: „este un proces de o viaţă în care lăsăm Evanghelia să intre şi să ne transforme toate ideile şi atitudinile” Aceasta creează spaţiu pentru închinare, ucenicizare şi spiritualitate pentru a fi evanghelişti şi de asemenea ne eliberează de „complexul de salvatori” lăsând convertirea şi salvarea în mâinile lui Dumnezeu. Aşa cum afirmă cu bucurie cântecul: „mântuirea este a Dumnezeului nostru care şade pe tronul de domnie şi a şi Mielului:” (Apocalipsa 7:10).

Evanghelizarea este prevenienta Duhului

Evanghelizarea este preveniența Duhului şi nu doar simpla activitate a misionarului creştin. Nu este suficient doar să vorbeşti despre proclamare, prezenţă şi persuasiune, trebuie şi să recunoaştem preveniența sau precedenţa Duhului. Aceasta înseamnă Duhul lui Dumnezeu lucrează, pregăteşte şi caută să câştige umanitatea pentru Sine cu mult mai înainte de a ajunge misionarul cu Vestea Bună. Aceasta înseamnă că evanghelizarea participă la şi curge prin activităţile anterioare ale lui Dumnezeu.

Implicaţii asupra vieţii şi misiunii

Analiza aceasta sumară a evanghelizării ca proclamare, prezenţă, persuasiune şi anticipare a Duhului are multe implicaţii asupra vieţii şi misiunii noastre. Învăţăm că evanghelizarea este holistică(totală) şi nu fragmentată. Misiunea holistică este aceea care ia în considerare umanitatea în întregime fără a o compartimenta, societatea în întregime fără a o atomiza, universul în întregime fără a-l categoriza. În fiecare zi, în comunitatea Cuvântul Întrupat (Word Made Flesh) primim sute de copii în vieţile şi în casele noastre în toată lumea. Această primire implică un adăpost, consiliere, educaţie, părtăşie la masă şi ucenicizare. Misiunea noastră se adresează copilului în întregime – minte, suflet şi trup. Ne adresăm, de asemenea şi familiilor copiilor. Nu încercăm să-i izolăm de societatea sau de lumea lor ci să aducem transformare în interiorul acestora.

În cartea sa, Good News and Good Works ( Vestea Bună şi faptele bune), Ron Sider încearcă să formuleze o înţelegere a ceea ce înseamnă evanghelizare şi acţiune socială fără a le confunda pe acestea. Sider defineşte evanghelizarea ca fiind conducerea unei persoane spre a deveni ucenic personal al lui Isus Christos iar acţiunea socială ca fiind transformarea structurilor sociale şi politice. El încearcă să păstreze integritatea evanghelizării neconfundând conceptul cu cel de acţiune socială şi nici invers. Sider afirmă deci că cele două aspecte separate sunt inseparabile dar Vinay Samuel îl critică considerându-l dualist. Samuel spune că nu putem fi „evanghelici dualişti care să credem că este posibil să venim la Christos fără a ne angaja în dreptatea socială.”  Pentru că evanghelizarea este holistică nu îi putem divide părţile. „Expresii de tipul Cuvântul lui Dumnezeu, predicare, proclamare, prezentare sau tradiţie doar reproduc aspecte parţiale. Ele nu cuprind tot conţinutul sau toată aura Evangheliei sau practicile acesteia, cum ar fi evanghelizarea – ceea ce înseamnă eliberarea lumii în viitorul lui Dumnezeu.”

Atunci când Isus aduce în centrul societăţii pe copil, pe lepros şi pe cel slab se face dreptate şi este proclamată Vestea Bună. Atunci când copiii străzii învaţă să citească, atunci când mănâncă sănătos şi când sunt protejaţi de abuzurile poliţiei, este proclamată Vestea Bună.

Evanghelizarea este transformaţională. Vestirea Împărăţiei lui Dumnezeu pe care o face Christos include construirea comunităţii, confruntare şi conflict intenţional, eliberare, speranţă, căinţă şi iertarea păcatelor, persecuţie, vindecare, miracole şi ucenicizare. Din punct de vedere biblic, noi „nu suntem chemaţi doar să furnizăm o interpretare diferită asupra lumii, istoriei şi naturii umane ci să le transformăm pe acestea în aşteptarea unei transformări divine.”3 Evanghelizarea a însemnat transformare pentru Christos. Transformarea a avut impact asupra întregii societăţi şi asupra întregii umanităţi. A impus un răspuns: ori acceptare totală ori respingere totală.

Evanghelizarea înseamnă vestire. Teologul N.T.Wright specializat pe Noul Testament a căutat ce a însemnat evanghelizarea pentru Isus şi pentru ucenici. El spune: „Evanghelia este pentru Pavel o vestire a Dumnezeului adevărat faţă de dumnezeii falşi.” Fie că e vorba de dumnezeul banilor, al sexului sau al puterii, Evanghelia Împărăţiei anunţă sfârşitul lor şi re-orânduirea acestora în Noua Împărăţie. Autorul aseamănă evanghelizarea cu solul lui Cezar care proclamă un anunţ împărătesc. Solul nu spune: „dacă aţi vrea să încercaţi experienţa de a trăi sub un împărat, aţi putea să încercaţi cu Nero” Dimpotrivă, proclamarea solului este „o chemare autoritară la ascultare – ascultarea credinţei” Evanghelia lui Dumnezeu nu este o alternativă la alţi dumnezei ci o solie a Împărăţiei de care vor fi judecate toate celelalte. Pavel spune: „Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede.” (Romani 1: 16). Wright comentează: „Evanghelia nu este doar despre puterea lui Dumnezeu care salvează oameni, ci puterea lui Dumnezeu la lucru salvând oamenii”. Evanghelizarea este, prin urmare, vestirea că Isus cel crucificat şi înviat este Domnul.

El continuă: „imediat ce înţelegem aceste lucruri distrugem dintr-o suflare dihotomia dezastruoasă între ‚predicarea Evangheliei’ şi ceea ce a fost numit cu prea mare uşurinţă ‚acţiune socială’ sau ‚dreptate socială’.  Această înţelegere nou-testamentală a evanghelizării are implicaţii adânci asupra misiunii noastre practice. Nu mai putem înţelege evanghelizarea ca fiind doar cuvinte şi doar atât. Nu mai putem ţine evanghelizarea într-o mână şi dreptatea socială în cealaltă şi să susţinem că suntem credincioşi evanghelizării biblice. Nu mai putem democratiza evanghelizarea supunând-o opiniei publice pentru acceptare. Dimpotrivă, trebuie să acceptăm totalitatea evanghelizării biblice: Isus este Stăpânul a toate, va fi totul în toate şi acum răstoarnă împărăţiile acestei lumi cu sus-ul în jos.

Evanghelizarea este denunţare. Atunci când anunţăm totalitatea domniei lui Isus, denunţăm în mod simultan orice opoziţie a lui. Gustavo Gutierrez spune că biserica trebuie să: „facă denunţarea profetică a oricărei situaţii care dezumanizează, care  este contrară părtăşiei, dreptăţii şi libertăţii. Adevărul Evangheliei, s-a spus, este un adevăr care trebuie făcut. Autorul clarifică mai departe: „denunţarea se obţine prin confruntarea unei situaţii date cu realitatea care este anunţată: dragostea Tatălui care cheamă pe toţi la Christos şi prin acţiunea Duhului pentru a uni cu El pe toţi în comuniune.”3

Walter Wink contribuie la acest punct de vedere spunând: „evanghelizarea este întotdeauna o formă de acţiune socială. Este o componentă indispensabilă a oricărei lumi noi.”3 Aceasta înseamnă că Vestea Bună angajează şi provoacă toate persoanele, societăţile, structurile şi cosmosul. „Oricând se produce evanghelizarea în deplină cunoştinţă a Puterilor, fie în confruntarea celor aflaţi în poziţia de putere sau eliberând pe cei zdrobiţi de putere, proclamarea suveranităţii lui Christos este prin sine o critică la nedreptate, idolatrie…rezultă deci că schimbarea structurală nu este de ajuns; inima şi sufletul trebuie de asemenea eliberate, iertate, energizate şi reunite cu Sursa lor.” Înţelegem deplin că numai persoanele se pot căi şi Îl pot primi pe Christos dar persoanele sunt fiinţe sociale iar Evanghelia anunţă domnia lui Christos peste întregul cosmos incluzând aici societăţile lui, structurile şi sistemele. Wink continuă: „ acţiunea socială este întotdeauna evanghelizare dacă se produce în deplină cunoştinţă de suveranitatea lui Cristos asupra Puterilor.” E adevărat că pentru a fi adevărată această afirmaţie, este nevoie de mai mult decât de o simplă conştienţă a domniei lui Christos, arată totuşi nevoia de o schimbare paradigmatică în înţelegerea evanghelizării. „Isus nu a iertat doar pe păcătoşi ci le-a dat o lume nouă”, dacă această afirmaţie este adevărată, atunci putem elimina ideea că evanghelizarea şi acţiunea socială sunt două segmente sau componente ale misiunii.

David Bosch explică faptul că evanghelizarea este misiune dar că misiunea nu este doar evanghelizarea. De aceea, aceşti termeni nu trebuie egalaţi. Bosch arată că evanghelizarea trebuie plasată în contextul misiunii. Fiecare context cere ca Evanghelia să-i adreseze situaţiile specifice, cum ar fi: injustiţie, corupţie, avort, crimă, lăcomie, îmbuibare, droguri etc. „Evanghelizarea care separă oamenii de contextul lor vede lumea nu ca pe o provocare ci ca pe o piedică, nu dă valoare istoriei şi are ochi numai pentru aspectele non materiale ale vieţii.”

Bosch întreabă: „Care criteriu decide că rasismul şi injustiţia structurală sunt aspecte sociale dar pornografia şi avortul ar fi personale? De ce este evitată politica şi împinsă în afara competenţei evanghelistului cu excepţia momentelor când favorizează poziţia în societatea privilegiată? Se poate să ne fi re-definit noi evanghelizarea astfel încât să se potrivească stilului nostru de viaţă, se poate să fi pierdut noi evanghelizarea biblică pentru că este prea radicală? Evanghelizarea biblică este vestea bună a lui Isus pentru săraci, pentru cei închişi, şchiopi, surzi şi muţi; evanghelizarea biblică este invitaţia lui Isus de a-L urma şi de a deveni ucenici ai Lui; evanghelizarea biblică este chemarea lui Isus de a sluji în Împărăţia lui Dumnezeu; evanghelizarea biblică este chemarea la misiune.

Pavel ne îndeamnă în 2 Timotei 4:5 „fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba”. Din aspectele discutate în acest articol, este uşor de văzut cum misiunea noastră reflectă înţelegerea noastră asupra evanghelizării. Trebuie să descuiem cătuşele definiţiilor contemporane şi să căutăm să cunoaştem intenţia lui Dumnezeu pentru evanghelizare. El ne cheamă să anunţăm Vestea Bună prin proclamare, prezenţă, persuasiune şi anticiparea promisă a Duhului. Aceasta înseamnă că trebuie să denunţăm orice se opune Evangheliei; trebuie să fim holistici şi transformaţionali în evanghelizarea noastră; trebuie să facem evanghelizare în contextul misiunii.

Speranţa noastră stă în faptul că ne aşezăm ideile şi concepţiile greşite în faţa lui Isus pentru a fi transformate şi radicalizate. Isus este Evanghelia întrupată. El este întruparea Veştii Bune. El este punctul unde evanghelistul şi „evangel” sunt una. Rugăciunea noastră este ca prin Duhul Lui, să fim solii lui Christos anunţând venirea unui cer şi unui pământ nou, şi că Vestea Bună a Tatălui să fie într-adevăr Vestea Bună pentru lume.

Advertisements

About Fragments & Reflections

David Chronic

Discussion

No comments yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: