Poverty

Ce înţelegem prin „evanghelizare”?

Dintr-un articol scris de mine în 2000:

„Cuvântul Întrupat” (Word Made Flesh) slujeşte în prezent în nouă ţări unde lucrătorii misiunii noastre trăiesc în mijlocul săracilor şi unde încearcă să propovăduiască Vestea Bună a Regelui Isus şi a venirii Împărăţiei Lui. Termenul pe care îl atribuim acestei activităţi este „evanghelizare”. Dar, pe măsură ce slujim în mijlocul săracilor ne lovim de limitările şi absurditatea înţelegerii noastre tradiţionale a acestui concept.

Cuvântul „evanghelizare” evocă de cele mai multe ori în minţile contemporane imagini ale tele-evangheliştilor, ale predicatorilor care călătoresc sau ale zeloşilor prozelitişti. Atunci când definim termenul „evanghelizare” vorbim de cele mai multe ori despre „a-i salva pe oameni” sau despre „a fi sigur de locul unde mergi după moarte”. Cu toate că dorim ca oamenii să ajungă să-L cunoască pe Dumnezeu şi să aibă siguranţa mântuirii, acest punct de vedere este îngust şi trunchiat faţă de forma evanghelizării biblice. Este rezultatul culturii noastre post iluministe care L-a privatizat pe Dumnezeu şi care a expediat Evanghelia bisericilor geto-uri, doar ca pe un cuvânt lipsit de conţinut. Aceasta secularizează şi îmblânzeşte Evanghelia, lucru care o constrânge doar la domeniul personal şi care se retrage de la angajarea socială şi păcatul politic. Aceasta transformă Evanghelia într-un produs de consumat care are ca scop satisfacerea nevoilor individuale fără luarea angajamentului de a transforma umanitatea. Acest individualism brut a mutilat conceptul nostru de evanghelizare şi a hrănit atomizarea umanităţii şi a societăţii. Această înţelegere greşită, propagată de mulţi evanghelişti din Vest a fost exportată cu succes bisericilor evanghelice din lume. Ca urmare, atunci când spunem prietenilor noştri creştini că evanghelizăm, mulţi cred că ne referim la personajele biblice de hârtie de pe flanelografe sau la prezentările PowerPoint. Mai expresive sunt încruntările pe care le vedem când explicăm faptul că noi nu evangelizăm numai prin cuvinte. De aceea, vrem să folosim ocazia aceasta de a reflecta la înţelesul evanghelizării biblice astfel încât conceptul şi practica misiunii să fie radicalizate.

Trebuie să ne întrebăm ce este evanghelizarea biblică şi cum tradiţia bisericii ne poate corecta înţelesul deviat. După episcopul Mortimer Arias, termenul de „evanghelizare” vine din grecescul „euangelion” care înseamnă „vestea bună”, „evanghelie”, „evangel” şi din „euangelizomai” care înseamnă „a anunţa vestea bună”. Dar aşa cum subliniază misiologistul David Bosch, de la începutul secolului al XIX-lea, verbul „a evangheliza” şi derivatele lui au fost reabilitate în biserici şi în cercurile de misiune. Lucrarea de faţă va încerca să contureze o înţelegere a termenului de evanghelizare ca diferenţiat de definiţiile contemporane şi convergent spre înţelesurile lui originare.

Evanghelizarea este proclamare

Evanghelizarea este proclamare dar nu este sinonim cu verbiaj. Este de ajutor să facem diferenţa între euangelion (evanghelie) şi kerygma, cuvântul grecesc care se referă la predicare sau proclamare a Evangheliei ceea ce este fundamental şi atotcuprinzător în Noul Testament. Kerygma era evenimentul de a fi adresat prin cuvânt. Unii spun că exista o formulă „kergymatică” despre Isus, care reprezintă „limba faptelor” şi faptele în desfăşurare, Dumnezeu venit în persoana lui Isus Christos, crucificat, înviat şi înălţat. Dar evanghelizarea nu poate fi redusă la verbalizarea Veştii Bune. Proclamarea de la amvon sau prin mass media tinde să devină un monolog detaşat de relaţia cu oamenii. Evanghelizarea care este redusă doar la proclamare are un criteriu arbitrar pentru o viaţă creştină autentică şi este foarte individualistă cu consecinţe ale unei pocăinţe interioare (metanoia) care este percepută doar la nivelul simţurilor sau al meditaţiei fără a deveni realitate. Evanghelizarea biblică este personală. Cuvântul a fost făcut trup. Evanghelia a fost întrupată în persoana lui Isus. Acesta este motivul pentru care expresia „Evanghelie” este folosită în Noul Testament pentru a face referire şi la proclamarea apostolică a lui Christos şi la istoria lui Christos.

Evanghelia este mesajul dar în acelaşi timp, Evanghelia este viaţa lui Isus. În Christos, mesajul şi mesagerul sunt în mod inseparabil una. Isus doreşte să se reveleze pe Sine, El este Evanghelistul prin faptul că El, în mod continuu, comunică şi atrage umanitatea spre un dialog cu Dumnezeu. El comunică cu persoanele în mod personal şi împuterniceşte (termen militar) persoanele să continue să comunice la modul personal.

„A evangheliza înseamnă a comunica această bucurie, înseamnă a transmite, individual şi ca o comunitate, vestea bună a iubirii lui Dumnezeu, iubire care ne-a transformat vieţile”  Prin urmare, proclamarea trebuie făcută în relaţie şi în puterea Duhului Sfânt. De aceea, Pavel spune: „Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt şi cu mare îndrăzneală” (1 Tesaloniceni 1:5) „Prin proclamarea Evangheliei, înţelegem, prin urmare, toate expresiile bisericii şi ale creştinilor, expresii făcute prin limbă care au drept conţinut istoria lui Christos şi libertatea omului pentru Împărăţia pe care o deschide acea istorie.”

Aceasta înseamnă că evanghelizarea nu este doar proclamarea despre o altă lume. Ori pentru a justifica „status quo”, ori pentru a anestezia inabilitatea noastră de a schimba acest „status quo”, predicăm de multe ori despre „plăcinta din ceruri”. Sigur că noi credem şi proclamăm ziua minunată când va domni dreptatea şi neprihănirea, când poporul lui Dumnezeu va locui pentru totdeauna în prezenţa Lui. Dar Dumnezeu vrea să experimentăm viaţa din abundenţă acum. Vrea să experimentăm manifestările prezenţei Lui şi să participăm la celebrarea anticipată. Isus ne invită să ne rugăm: „Vie Împărăţia Ta precum în Ceruri aşa şi pe pământ” O subliniere prea mare a „celeilalte lumi” ne face să ne detaşăm de creaţie şi de istorie. Rezultatul ar fi că evanghelizarea noastră nu ar vorbi despre promisiunile lui Dumnezeu pentru creaţia Sa, nici despre faptul că Dumnezeu va face toate lucrurile noi şi nici nu ar confrunta în mod serios păcatul istoric. De aceea, este important să ne amintim că nu ne eliberăm de istorie ci că luăm promisiunile lui Dumnezeu din trecut în speranţele noastre despre ceea ce se va întâmpla în viitor, aşa după cum o arată Biblia.

Cealaltă extremă a „celeilalte lumi” este „această lume”. Dar evanghelizarea nu este sinonimă cu Evanghelia progresului nici cu orice altă mişcare social politică. Episcopul Oscar Romero, care a fost martirizat, spunea: „pericolul reducţionismului, în ceea ce priveşte evanghelizarea, poate lua două forme: ori subliniază elementele transcedentale spiritualităţii şi destinului uman, ori poate merge la cealaltă extremă, selectând doare acele elemente imanente ale Împărăţiei lui Dumnezeu care îşi au începutul aici pe pământ.” Din păcate, proiectele umane s-au numit singure venirea lui Dumnezeu. Mult din misiunea modernă a mers pe spatele colonialismului lumii prin puterile vestice. Mesajul Evangheliei lui Isus Christos a fost pervertit cu promisiuni ale culturii vestice, care s-a presupus a fi mai bună şi mai avansată. De mult ori, în numele civilizaţiei, Biserica a transplantat un Dumnezeu străin şu o religie străină care nu numai că nu şi-au ţinut promisiunile ci au dus chiar la regres cultural. Evanghelia nu poate fi identificată cu nici o mişcare culturală, socială sau politică. De fapt, ea trebuie să le confrunte şi să le provoace pe acestea. Evanghelizarea adevărată este Vestea Bună. Şi asta sună a adevăr într-un mediu primitiv pentru că oamenii există prin Cuvânt (Ioan 1:3) şi pentru că Duhul a început deja să pregătească inimile oamenilor (Romani 2:15)

Evanghelizarea este prezenţă

Evanghelizarea este prezenţă dar nevoie de explicaţii. Evanghelia nu are doar caracter declarator ci este şi dusă la îndeplinire. Poate acoperi prima trăsătură pentru că o are pe cea de-a doua. Prezenţa Evangheliei este de o importanţă particulară astăzi, când suntem invadaţi de cuvinte şi când experimentăm sărăcia limbajului. Ştim că faptele noastre vorbesc mai tare decât cuvintele, că felul cum trăim vorbeşte de la sine şi că mesajul este validat de mediul lui. De aceea, Leslie Newbigin, misionar în India a spus: „Biserica este hermeneutica Evangheliei” Oamenii lui Dumnezeu întrupează, explică şi sunt interpretarea vie a Evangheliei. Ion Bria (misiologist român ortodox) spune că e vorba nu numai de „proclamarea orală ci şi de martyria” Termenul martyria înseamnă martor. Bryant Meyers spune: „pentru creştini, a fi martor este integral pentru ceea ce suntem şi pentru ceea ce credem.” Evanghelizarea ca spunere a Evangheliei este de obicei actul al doilea. În primul rând, mărturisim prin viaţa şi faptele noastre, apoi explicăm ce se întâmplă. De exemplu, mărturisirea lui Isus despre Împărăţia lui Dumnezeu i-a provocat pe cei din jurul lui să pună întrebări. Cine este acesta care poate să ierte şi păcatele? Cine este acest evreu care bea apă de la o femeie, care mai este şi samariteancă? Cine este acest profet care mănâncă cu păcătoşii? Evanghelia este răspunsul la întrebările unui om sau ale unei naţiuni. Aceasta înseamnă că evanghelizarea nu înseamnă numai „du-te şi spune!”, înseamnă a mărturisi prin lucrul şi stilul de viaţă al unei comunităţi creştine, comunitate care să provoace întrebări la care răspunsul să fie vestea bună a lui Isus Cristos.

În afirmaţia noastră de evanghelizare prin prezenţă, trebuie, de asemenea, să recunoaştem că acest aspect a primit o oarecare favoare din vreme ce am pierdut încrederea în Adevăr – lucru care, dacă e adevărat, ne convinge să proclamăm. Vestea bună ne este încredinţată. Dacă nu o proclamăm, suntem administratori necredincioşi. Evanghelia trebuie să fie explicită. Chiar dacă ne place să-l cităm pe Sf. Francisc de Assisi, care a spus: „predicaţi Evanghelia, dar folosiţi cuvintele doar atunci când trebuie”, este important să realizăm că el a folosit cuvintele şi mulţi au auzit Vestea Bună venind la Dumnezeu. De fapt. El a predicat unui sultan musulman care l-a invitat să-i vorbească pentru că auzise de stilul de viaţă al Sf. Francisc. Petru ne îndeamnă să trăim astfel de vieţi: „să aveţi o purtare bună în mijlocul Neamurilor, pentru ca în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării.” (1 Petru 2:12)

Evanghelizarea este persuasiune

Evanghelizarea înseamnă persuasiune (convingere) dar nu prozelitism şi nu este vânzare prin amăgire. Persuasiunea înseamnă convingerea oamenilor de adevărurile Evangheliei prin apologetică. Pavel spune: „ca unii care cunoaştem frica de Domnul, pe oameni căutăm să-i încredinţăm” (2 Corinteni 5:11). Evanghelizarea este o invitaţie care ţinteşte spre un răspuns. Scopul este de a face ucenici şi de a forma comunitatea creştină. Evanghelizarea este o petiţie: „Vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” (2 Corinteni 5:20). Ambasadorii lui Hristos nu au nici o autoritate decât autoritatea de petiţie; noi suntem cerşetori pentru Hristos. De aceea, evanghelizarea nu înseamnă a vinde sau a amăgi oamenii să cumpere un produs de piaţă. „Căci noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulţi; ci vorbim cu inimă curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Christos” (2 Corinteni 2:17). Noi suntem cerşetori care spun altora unde pot găsi pâine. Teologul indian, Vinay Samuel, spune că evanghelizarea este angajamentul de a împărtăşi, nu un anunţ al rezultatelor aşteptate.

Evanghelizarea înseamnă convingerea oamenilor dar nu înseamnă prozelitism. Evanghelizarea nu înseamnă a obţine convertiţi, deşi acesta este un rezultat dorit, nu înseamnă adăugarea la numărul membrilor în clubul nostru. De multe ori ne găsim luptând cu sentimente de vinovăţie pentru că nu par a fi rezultate tangibile în misiunea noastră. Alte ori, suntem tentaţi să spunem altor creştini ceea ce vor să audă…”tocmai am văzut un altul întorcându-se la Dumnezeu…vine la biserică din proprie iniţiativă de câteva luni…a început să se roage la masă”… Astfel de remarci ar putea aduce câteva bătăi de încurajare pe umăr dar servesc numai la propagarea concepţiei greşite despre evanghelizarea de succes.

Atunci când punem un accent exclusiv pe câştigarea oamenilor spre convertire, botez şi membralitate, scopul central al misiunii devine creşterea numerică a bisericii. Astfel, căutarea dreptăţii şi a păcii sunt separate şi demise spre marginile misiunii bisericii. În secolul trecut, multe biserici şi-au definit eşecurile sau succesele pe baza numerelor. Exista succes dacă biserica creştea numeric şi eşua dacă nu se întâmpla asta. Deşi o biserică în creştere poate fi un semn al lucrării lui Dumnezeu, aceste lucruri ne fac să dăm mai multă valoare mărimii decât persoanelor.

Aşa cum ideologia Revoluţiei Industriale a transformat umanitatea într-o rotiţă din maşina societăţii sau într-un produs fabricat în serie, şi ideologia succesului bisericii moderne a transformat umanitatea într-o resursă de donat şi comunitatea în membralitate în biserică. Iar aceasta nu înseamnă doar evanghelizare greşită ci anti-evanghelizare pentru că în adâncul ei dezumanizează.

Dacă Isus este modelul Evanghelistului, atunci trebuie să lăsăm crucea să fie criticul succesului evanghelizării. La cruce nu sunt mulţimi care aclamă, nici biserici somptuoase, şi nici înregistrările cu convertiţii zilei. Evanghelizarea de „succes” este mărturisirea cu credinţă a lui Dumnezeu crucificat, care a murit ca să predice Vestea Bună unei lumi pierdute şi confuze. Atestarea unei evanghelizări de succes stă în Înviere. Această înţelegere pune indicatorul succesului nu pe cei evanghelizaţi ci pe felul cum răspunde evanghelistul la chemare.

Evanghelizarea nu este doar o activitate pentru necredincioşi pentru că şi creştinii sunt într-o permanentă nevoie de evanghelizare. Avery Dulles ne reaminteşte că evanghelizarea nu este completă cu numai prima proclamare: „este un proces de o viaţă în care lăsăm Evanghelia să intre şi să ne transforme toate ideile şi atitudinile” Aceasta creează spaţiu pentru închinare, ucenicizare şi spiritualitate pentru a fi evanghelişti şi de asemenea ne eliberează de „complexul de salvatori” lăsând convertirea şi salvarea în mâinile lui Dumnezeu. Aşa cum afirmă cu bucurie cântecul: „mântuirea este a Dumnezeului nostru care şade pe tronul de domnie şi a şi Mielului:” (Apocalipsa 7:10).

Evanghelizarea este prevenienta Duhului

Evanghelizarea este preveniența Duhului şi nu doar simpla activitate a misionarului creştin. Nu este suficient doar să vorbeşti despre proclamare, prezenţă şi persuasiune, trebuie şi să recunoaştem preveniența sau precedenţa Duhului. Aceasta înseamnă Duhul lui Dumnezeu lucrează, pregăteşte şi caută să câştige umanitatea pentru Sine cu mult mai înainte de a ajunge misionarul cu Vestea Bună. Aceasta înseamnă că evanghelizarea participă la şi curge prin activităţile anterioare ale lui Dumnezeu.

Implicaţii asupra vieţii şi misiunii

Analiza aceasta sumară a evanghelizării ca proclamare, prezenţă, persuasiune şi anticipare a Duhului are multe implicaţii asupra vieţii şi misiunii noastre. Învăţăm că evanghelizarea este holistică(totală) şi nu fragmentată. Misiunea holistică este aceea care ia în considerare umanitatea în întregime fără a o compartimenta, societatea în întregime fără a o atomiza, universul în întregime fără a-l categoriza. În fiecare zi, în comunitatea Cuvântul Întrupat (Word Made Flesh) primim sute de copii în vieţile şi în casele noastre în toată lumea. Această primire implică un adăpost, consiliere, educaţie, părtăşie la masă şi ucenicizare. Misiunea noastră se adresează copilului în întregime – minte, suflet şi trup. Ne adresăm, de asemenea şi familiilor copiilor. Nu încercăm să-i izolăm de societatea sau de lumea lor ci să aducem transformare în interiorul acestora.

În cartea sa, Good News and Good Works ( Vestea Bună şi faptele bune), Ron Sider încearcă să formuleze o înţelegere a ceea ce înseamnă evanghelizare şi acţiune socială fără a le confunda pe acestea. Sider defineşte evanghelizarea ca fiind conducerea unei persoane spre a deveni ucenic personal al lui Isus Christos iar acţiunea socială ca fiind transformarea structurilor sociale şi politice. El încearcă să păstreze integritatea evanghelizării neconfundând conceptul cu cel de acţiune socială şi nici invers. Sider afirmă deci că cele două aspecte separate sunt inseparabile dar Vinay Samuel îl critică considerându-l dualist. Samuel spune că nu putem fi „evanghelici dualişti care să credem că este posibil să venim la Christos fără a ne angaja în dreptatea socială.”  Pentru că evanghelizarea este holistică nu îi putem divide părţile. „Expresii de tipul Cuvântul lui Dumnezeu, predicare, proclamare, prezentare sau tradiţie doar reproduc aspecte parţiale. Ele nu cuprind tot conţinutul sau toată aura Evangheliei sau practicile acesteia, cum ar fi evanghelizarea – ceea ce înseamnă eliberarea lumii în viitorul lui Dumnezeu.”

Atunci când Isus aduce în centrul societăţii pe copil, pe lepros şi pe cel slab se face dreptate şi este proclamată Vestea Bună. Atunci când copiii străzii învaţă să citească, atunci când mănâncă sănătos şi când sunt protejaţi de abuzurile poliţiei, este proclamată Vestea Bună.

Evanghelizarea este transformaţională. Vestirea Împărăţiei lui Dumnezeu pe care o face Christos include construirea comunităţii, confruntare şi conflict intenţional, eliberare, speranţă, căinţă şi iertarea păcatelor, persecuţie, vindecare, miracole şi ucenicizare. Din punct de vedere biblic, noi „nu suntem chemaţi doar să furnizăm o interpretare diferită asupra lumii, istoriei şi naturii umane ci să le transformăm pe acestea în aşteptarea unei transformări divine.”³ Evanghelizarea a însemnat transformare pentru Christos. Transformarea a avut impact asupra întregii societăţi şi asupra întregii umanităţi. A impus un răspuns: ori acceptare totală ori respingere totală.

Evanghelizarea înseamnă vestire. Teologul N.T.Wright specializat pe Noul Testament a căutat ce a însemnat evanghelizarea pentru Isus şi pentru ucenici. El spune: „Evanghelia este pentru Pavel o vestire a Dumnezeului adevărat faţă de dumnezeii falşi.” Fie că e vorba de dumnezeul banilor, al sexului sau al puterii, Evanghelia Împărăţiei anunţă sfârşitul lor şi re-orânduirea acestora în Noua Împărăţie. Autorul aseamănă evanghelizarea cu solul lui Cezar care proclamă un anunţ împărătesc. Solul nu spune: „dacă aţi vrea să încercaţi experienţa de a trăi sub un împărat, aţi putea să încercaţi cu Nero” Dimpotrivă, proclamarea solului este „o chemare autoritară la ascultare – ascultarea credinţei” Evanghelia lui Dumnezeu nu este o alternativă la alţi dumnezei ci o solie a Împărăţiei de care vor fi judecate toate celelalte. Pavel spune: „Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede.” (Romani 1: 16). Wright comentează: „Evanghelia nu este doar despre puterea lui Dumnezeu care salvează oameni, ci puterea lui Dumnezeu la lucru salvând oamenii”. Evanghelizarea este, prin urmare, vestirea că Isus cel crucificat şi înviat este Domnul.

El continuă: „imediat ce înţelegem aceste lucruri distrugem dintr-o suflare dihotomia dezastruoasă între ‚predicarea Evangheliei’ şi ceea ce a fost numit cu prea mare uşurinţă ‚acţiune socială’ sau ‚dreptate socială’.  Această înţelegere nou-testamentală a evanghelizării are implicaţii adânci asupra misiunii noastre practice. Nu mai putem înţelege evanghelizarea ca fiind doar cuvinte şi doar atât. Nu mai putem ţine evanghelizarea într-o mână şi dreptatea socială în cealaltă şi să susţinem că suntem credincioşi evanghelizării biblice. Nu mai putem democratiza evanghelizarea supunând-o opiniei publice pentru acceptare. Dimpotrivă, trebuie să acceptăm totalitatea evanghelizării biblice: Isus este Stăpânul a toate, va fi totul în toate şi acum răstoarnă împărăţiile acestei lumi cu sus-ul în jos.

Evanghelizarea este denunţare. Atunci când anunţăm totalitatea domniei lui Isus, denunţăm în mod simultan orice opoziţie a lui. Gustavo Gutierrez spune că biserica trebuie să: „facă denunţarea profetică a oricărei situaţii care dezumanizează, care  este contrară părtăşiei, dreptăţii şi libertăţii. Adevărul Evangheliei, s-a spus, este un adevăr care trebuie făcut. Autorul clarifică mai departe: „denunţarea se obţine prin confruntarea unei situaţii date cu realitatea care este anunţată: dragostea Tatălui care cheamă pe toţi la Christos şi prin acţiunea Duhului pentru a uni cu El pe toţi în comuniune.”³

Walter Wink contribuie la acest punct de vedere spunând: „evanghelizarea este întotdeauna o formă de acţiune socială. Este o componentă indispensabilă a oricărei lumi noi.”³ Aceasta înseamnă că Vestea Bună angajează şi provoacă toate persoanele, societăţile, structurile şi cosmosul. „Oricând se produce evanghelizarea în deplină cunoştinţă a Puterilor, fie în confruntarea celor aflaţi în poziţia de putere sau eliberând pe cei zdrobiţi de putere, proclamarea suveranităţii lui Christos este prin sine o critică la nedreptate, idolatrie…rezultă deci că schimbarea structurală nu este de ajuns; inima şi sufletul trebuie de asemenea eliberate, iertate, energizate şi reunite cu Sursa lor.” Înţelegem deplin că numai persoanele se pot căi şi Îl pot primi pe Christos dar persoanele sunt fiinţe sociale iar Evanghelia anunţă domnia lui Christos peste întregul cosmos incluzând aici societăţile lui, structurile şi sistemele. Wink continuă: „ acţiunea socială este întotdeauna evanghelizare dacă se produce în deplină cunoştinţă de suveranitatea lui Cristos asupra Puterilor.” E adevărat că pentru a fi adevărată această afirmaţie, este nevoie de mai mult decât de o simplă conştienţă a domniei lui Christos, arată totuşi nevoia de o schimbare paradigmatică în înţelegerea evanghelizării. „Isus nu a iertat doar pe păcătoşi ci le-a dat o lume nouă”, dacă această afirmaţie este adevărată, atunci putem elimina ideea că evanghelizarea şi acţiunea socială sunt două segmente sau componente ale misiunii.

David Bosch explică faptul că evanghelizarea este misiune dar că misiunea nu este doar evanghelizarea. De aceea, aceşti termeni nu trebuie egalaţi. Bosch arată că evanghelizarea trebuie plasată în contextul misiunii. Fiecare context cere ca Evanghelia să-i adreseze situaţiile specifice, cum ar fi: injustiţie, corupţie, avort, crimă, lăcomie, îmbuibare, droguri etc. „Evanghelizarea care separă oamenii de contextul lor vede lumea nu ca pe o provocare ci ca pe o piedică, nu dă valoare istoriei şi are ochi numai pentru aspectele non materiale ale vieţii.”

Bosch întreabă: „Care criteriu decide că rasismul şi injustiţia structurală sunt aspecte sociale dar pornografia şi avortul ar fi personale? De ce este evitată politica şi împinsă în afara competenţei evanghelistului cu excepţia momentelor când favorizează poziţia în societatea privilegiată? Se poate să ne fi re-definit noi evanghelizarea astfel încât să se potrivească stilului nostru de viaţă, se poate să fi pierdut noi evanghelizarea biblică pentru că este prea radicală? Evanghelizarea biblică este vestea bună a lui Isus pentru săraci, pentru cei închişi, şchiopi, surzi şi muţi; evanghelizarea biblică este invitaţia lui Isus de a-L urma şi de a deveni ucenici ai Lui; evanghelizarea biblică este chemarea lui Isus de a sluji în Împărăţia lui Dumnezeu; evanghelizarea biblică este chemarea la misiune.

Pavel ne îndeamnă în 2 Timotei 4:5 „fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba”. Din aspectele discutate în acest articol, este uşor de văzut cum misiunea noastră reflectă înţelegerea noastră asupra evanghelizării. Trebuie să descuiem cătuşele definiţiilor contemporane şi să căutăm să cunoaştem intenţia lui Dumnezeu pentru evanghelizare. El ne cheamă să anunţăm Vestea Bună prin proclamare, prezenţă, persuasiune şi anticiparea promisă a Duhului. Aceasta înseamnă că trebuie să denunţăm orice se opune Evangheliei; trebuie să fim holistici şi transformaţionali în evanghelizarea noastră; trebuie să facem evanghelizare în contextul misiunii.

Speranţa noastră stă în faptul că ne aşezăm ideile şi concepţiile greşite în faţa lui Isus pentru a fi transformate şi radicalizate. Isus este Evanghelia întrupată. El este întruparea Veştii Bune. El este punctul unde evanghelistul şi „evangel” sunt una. Rugăciunea noastră este ca prin Duhul Lui, să fim solii lui Christos anunţând venirea unui cer şi unui pământ nou, şi că Vestea Bună a Tatălui să fie într-adevăr Vestea Bună pentru lume.

Building The New City: St. Basil’s Social Vision « In Communion

Building The New City: St. Basil’s Social Vision « In Communion.

The Situation in Romania 2014

Every few years I try and compile some general statistics that give you an idea of the situation in Romania. I have compiled the following from various news reports, surveys, studies and government reports. I hope this provides you with a window through which you can understand a little bit of the context in which we serve, the challenges we face, and the reasons for doing what we do.^[1]

While there may be progress, development or improvement in some areas, I present here a perspective from the lower class and the most vulnerable. Our hope and prayer is that their situation will change than they will experience a better future.

The Government

Our vulnerable friends’ experience with the government is listening to the campaign promises and then waiting another four years to see them again.

Street protests against economic hardship, corruption and government authoritarianism in 2012 led to the collapse of the governing coalition. In addition, the government has gone through the turbulence of repeated attempts to impeach the president Traian Basescu. We will have a new president this year. Elections will be held in November. Only recently has the investment grade risen after years of political turbulence. Hopefully, a semblance of stability will continue even in the face of regional conflicts and the harsh rhetoric that has ensued.

Corruption

Romania placed 69 out of 177 countries on the corruption index.^[2] The Romanian parliament voted to exempt themselves and several other government officials from anti-corruption laws, which refer to actions such as abuse of office, bribery, and conflicts of interest by public officials, the law would no longer apply to them. According to the anti-corruption prosecutor’s office (DNA), 28 members of Parliament have been convicted or are on trial for various corruption charges. In addition, 100 mayors and vice-mayors are being investigated for such crimes as awarding contracts to family and friends.^[3] In our daily experience, there are still frequent implicit requests for bribes by medical practitioners, government officials, police officers and teachers.

NATO

Romania is a strategic partner in the North Atlantic Treaty Organization (NATO), and it has provided significant contributions of troops, equipment, and other assistance in Afghanistan and Kosovo.[4] Romania has agreed to host elements of the U.S. Phased Adaptive Approach to European missile defense in the 2015 timeframe. The two countries signed a ballistic missile defense agreement in 2011 allowing the deployment of U.S. personnel, equipment, and anti-missile interceptors to Romania over the next five years. The United States and Romania also have adopted the bilateral Joint Declaration on Strategic Partnership for the 21st Century. The strength of NATO is now being tested in Romania and other countries on the alliance’s eastern border, as it faces the crisis in Ukraine.

The Economy

Romania’s original target date for adopting the Euro was 2015, but the president stated that it was unfeasible. Romania’s GDP is between 50% and 55% lower than the Eurozone’s average.^[5] For the past few years, the government has continually overestimated economic outputs, resulting in budget deficits. But in the first quarter of 2013, Romania’s economy began to expand, although less than the government forecast. It grew by 3.5% in 2013 – due to a bumper harvest – with a predicted 4.2% growth in 2014.^[6]The country’s inflation rate in 2013 was 4.4%, Europe’s fastest, but is forecast to fall to 3.5% on average in 2014 as gradual government deregulation boosts energy prices. Currently, the country is authorizing and protesting policies concerning gold mining and land and water fracking. S&P recently upgraded Romania to investment grade after the economic crisis of 2008.^[7]

The average individual income is less than 350 Euros a month. In 2014, the minimum wage is being increased in two stages to RON 900, from the current RON 800 (USD$245). After several years of strong growth in the 2000s, Romania has been hit hard by the 2009 global recession and the Eurozone crisis, which have revealed systemic weaknesses in its economy.

Romania relied on a 20 billion-euro loan from the IMF between 2009 and 2011 to help it emerge from a two-year recession and withstand external shocks from the global financial crisis. As part of the loan agreement, the government cu public sector wages by 25% and raised the value-added tax from 19% to 24%.

The official unemployment rate is 7.2%.^[8] The lack of jobs is one of the primary drivers of people migrating out of the country. Still, there is an estimated 2.3 million Romanians working on the black market, more then a third of those legally employed.^[9]

In Galati, ArcelorMittal Sidex, the steel factory and largest employer, has not registered a profit since 2008 and has laid-off 19,000 workers in the past 11 years. So, the economic outlook for Galati is not great.^[10]

Agriculture

25 years have passed since the fall of communism and the restoration of property confiscated by the communist regime to their owners is still in process. Approximately 3 million hectares of arid land out of the 12 million has not been restituted, and almost 5 million of the hectares are split up in sections smaller than 1 hectare. This shows a lack of a united vision and efficient planning of agricultural land.^[11] So, although Romania has the capacity to feed 80 million people, it continues to import most of its food. The question remains: if the land was managed efficiently, who would cultivate it? The average yields are less than half of that of the EU. For its agricultural development, 300 million Euros are being loaned to Romania.^[12]

Poverty

Absolute poverty declined from 35.9 percent in 2000 to 5.7 percent in 2008.[13] Still, Romania is the European Union’s second-poorest state. Some 9.5 million people, or roughly half of the population, are receiving welfare, unemployment, housing and central heating aid, or other supplemental benefits on a monthly basis. That equates to a national expense of $3.2 billion a year.^[14]

One-fourth of young adults (ages 18 to 24 years old) live in relative poverty, the highest rate in the EU. 40% of this age group are at risk of social exclusion.(DPC report).^[15]Because of their lack of buying-power, youth are forced to live with their parents into adulthood, thus increasing the family size. About 45% of those with full-time jobs still live with their parents, compared with 38% in the EU.^[16]

Emigration and Migrant Orphans

Shortly after the 1989 so-called “revolution,” Ryszard Kapuściński said that the people abolished the dictator, not so that they could turn to the building of democracy, but so that they could open up the borders and leave.[17] According to the latest census that was taken in 2011, Romania lost 2.68 million inhabitants in the last 10 years.^[18] The greatest loss of population in all of Romania was in Galati, which dropped 22.56% – from 298,589 in 2002 to 231,204 in 2011. It is now the 5^th largest city in the country.

Romanians abroad are expected to send about USD 3.6 billion to their home country in 2013, making it the third largest volume of remittances to a developing country in the region (behind Poland and Russia), according to a recent World Bank report. The amount sent to Romania in 2013 is expected to be almost flat on 2012, and smaller than in 2011, when it reached USD 4.5 billion, as well as from 2010, when it stood at USD 4.9 billion.^[19]

Over the past year, there was much negative press in the UK as they removed travel restrictions on Romanians and Bulgarians. Although they expected to be overwhelmed by the flood of Romanian and Bulgarian immigrants, the total of 140,000 citizens from Romania and Bulgaria employed in Britain between January and March represented a decline of 4,000 when compared with the 144,000 in work in the last three months of 2013.^[20] Still, the stigma on Romania immigrants remains in many circles.

According to the Soros Foundation, Romania has about 350,000 children who are left without parents. The Romania Authority for Child Protection’s figure is much lower, stating that at least 82,000 children have at least one parent that has gone to work abroad. There have been reports of children as young as 12 killing themselves after their parents left.[21] Some of these children also suffer from mental illnesses such as depression and often have trouble in school. Many drop out of school. Additionally, some may turn to crime and drugs to cope with their issues. Recently, new laws have been passed in Romania which will place fines up to 2,500 Euros for parents who do not leave children with appropriate guardians.[22]

Children in Poverty

In the 1990s, Romania had over 6.6 million children. Today, due to a lower birth rate, there are 3.7 million children.^[23] As the birth rate falls, the life expectancy has increased, resulting in there being 1 child to every 2 adults in the 1990s to 1 child for every 4 adults today.

Over half of Romanian children are at risk of poverty and/or social exclusion, and one third lives in persistent poverty.^[24] The rate is highest in families with many children or with a single parent. About one in 10 children live in homes with no working adult. The rate of material deprivation is 3 times higher than the EU.^[25]

Poverty exists even where parents are working. One in three children live in poverty even where parents are working. One in every five families that have working adults still lives in poverty, and this rate is rising.^[26]

About 12% of rural households have no income other than the state subsidy for children. [27] 10% of these children go to bed hungry and 12% are missing school so that they can work.

Sex Workers/ Child Trafficking

Girls and boys left without their parents are extremely vulnerable to being trafficked. Romania is a source, transit, and destination country for men, women, and children subjected to forced labor and women and children subjected to sex trafficking. Romania has become a major transit for the sale of people into the European Union. Victims as young as 12 years old are trafficked into Romania from destinations as far-reaching as Honduras, Afghanistan, the Congo, and China. Once they reach Romania, many of these victims are assigned for passage beyond into Western Europe. While Romanian law officially prohibits all forms of human trafficking, the country’s strategic geographic location — a crossroads between East and West — makes it a source, transit and destination country for the people trade. The country’s 2007 admission into the European Union brought more relaxed border regulations and enhanced its attraction for international human traffickers.^[28]

According to the US State Department, Romanians represent a significant source of trafficking victims in Europe.^[29] Romanian men, women, and children are subjected to forced labor in agriculture, domestic service, hotels, and manufacturing, as well as forced begging and theft in European countries. Children likely represent at least one-third of Romanian trafficking victims. Traffickers recruiting and exploiting Romanian citizens were overwhelmingly Romanian themselves. Frequently, traffickers first exploited victims within Romania before transporting them abroad for forced prostitution or labor. The Romanian government reported increasing sophistication amongst Romanian criminal groups, including the transportation of victims to different countries in Europe in order to test law enforcement weaknesses in each. The Government of Romania does not fully comply with the minimum standards for the elimination of trafficking; however, it is making significant efforts to do so. The government reported the identification of 1,043 victims in 2011.[30] The government made strong prosecution efforts during the reporting period: the number of anti-trafficking prosecutions pursued was amongst the highest in Europe (480 prosecutions with 276 convicted in 2011), and built on partnerships with governments in destination countries to increase accountability for trafficking offenders. The government also conducted creative anti-trafficking prevention efforts to sensitize the population to trafficking in persons. Nevertheless, services available to protect and assist trafficking victims were very weak. For a third consecutive year, the government provided no funding to anti-trafficking NGOs, imperiling civil society’s victim protection.

There are high numbers of Romanians caught in the commercial sex.^[31] Although the government proposed legislation to legalize prostitution, it was not passed. Still, sex is sold on street corners, truck stops and the many erotic message parlors throughout the country.

Orphans and Child Abandonment:

In 2001, Romania placed a moratorium on international adoptions, and officially banned the practice four years later, citing widespread corruption in adoption practices across borders. Romania has no formal national assistance program for orphans after they leave state institutions. Most must leave at age 18, when they become legal adults. Few of the country’s 75,000 orphans know how to managemoney, find an apartment, prepare food or search for a job. Many end up homeless and turn to crime, like prostitution, when they age out.^[32]

The number of children abandoned in maternity wards dropped from 5130 in 2003 to 1315 in 2010.^[33]28% of children abandoned are Roma. NGOs claimed that the official statistics underestimated the problem, and that many children living in state institutions were never officially recognized as abandoned. Poverty, child marriage and mobility are the primary causes of child abandonment. But most potential adoptive parents refuse to adopt Roma children.^[34]

According to the Ministry of Labor, Family, and Social Protection, there were 63,847 children in state care. Of them 39,212 were in professional foster care, 1,878 in alternative care (with guardian), and 22,757 in public or private residential care.

Abortion

Although contraception is accessible and inexpensive, the abortion rate remains high, with 52.7 reported abortions for every 100 live births. Still, this rate is 7 times lower than the past two decades.^[35]

Children on the Streets

According to the Directorate for the Protection of Children, at the end of September there were 1400 homeless children nationwide. NGOs working with homeless children believed there were actually two or three times that number. Some estimate that as many as 2,000 children live in tunnels that run under the city.[5]  The collapse of communism, which negatively impacted the economy has forced children into poverty. As a result, these children resort to begging and stealing to survive.[5] Romania is aiming to end its reputation for neglect of children and is hoping to close large orphanages. As a result, children are returning to violent homes or ending up on the streets.

Children living on the streets suffer from social exclusion, and life on the streets usually results in serious health problems, chronic undernutrition, lack of schooling, illiteracy (around 50%), sexual and physical abuse, drug abuse, discrimination, and a diminished access to social services.

Education and School Drop-out Rates

Child Protective Services states that 56,000 children are not enrolled in the school system. Others, however, estimate the number at 100,000 children between 6 and 16 years of age that have dropped out of school.^[36]

Children living in rural communities are at greater risk of abandoning school. Also, with the state raising the mandatory grade that all children need to complete to 10, the drop-out rate has risen.

Child Abuse and Child Labor

Child abuse and neglect continued to be serious problems, and public awareness remained poor. The media reported several severe cases of abuse or neglect in family homes, foster care, and child welfare institutions. For example, within a period of six months, child welfare services identified 5,665 cases of child abuse, of which 570 involved physical abuse; 716 emotional abuse; 292 sexual abuse; 63 work exploitation; 24 sexual exploitation; 40 exploitation to commit criminal offenses; and 3,960 neglect. Of the reported cases, 2,732 were boys and 2,933 were girls. Most cases of abuse occurred in the family.

The government has not established a mechanism to identify and treat abused and neglected children and their families.

Romania law criminalizes adults who force children to work. Still, there is a high incidence of child begging, and the government is struggling to find and prosecute companies or individuals that illegally employ minors for work. The punishment is 7 years in prison. In 2008, 1072 cases of child labor had been reported, from which only 125 had been confirmed. In 2010, the Authority for Child Protection stated that there were only 412 children exploited by work. Although this number, as with the others the I present here, is hard to nail down, Save the Children Centers received 2,405 children who were exploited by labor.^[37] An older report states that 70,000 children needed to work instead of going to school, of which only a third who work on the streets are literate.

According to Save the Children, 86% of children are scolded by their teachers when they make mistakes 33% are ridiculed and 7% are beaten by their teachers. 57% of children suffer from anxiety, withdrawal, insecurity and stress at school.

38% of parents admit to physically abusing their children and 63% of children confess being beaten by their parents, while most parents think that smacking and yanking their ears is appropriate.^[38]

According to the Authority for Child Protection, the rate of child abuse has increase by 7% from 11,232 in 2010 to 12,074 in 2012. This includes emotional, physical, and sexual abuse, neglect and exploitation through labor or crime.

Domestic Violence

Violence against women, including spousal abuse, continues to be a serious problem, according to NGOs and other sources. The government did not effectively address it. The law prohibits domestic violence and allows police intervention in such cases. Amendments to the domestic violence law adopted in March 2012 provide for the issuance of restraining orders upon the victim’s request and for the payment by the abuser of some expenses, such as medical and trial expenses, or the cost of the victim’s accommodation in a shelter. While the criminal code imposes stronger sanctions for violent offenses committed against family members than for similar offenses committed against others, the courts prosecuted very few cases of domestic abuse. Many cases were resolved before or during trial when alleged victims dropped their charges or reconciled with the alleged abusers. In cases with strong evidence of physical abuse, the court can prohibit the abusive spouse from returning home. The law also permits police to penalize spouses with fines of 100 lei to 3,000 lei ($26.70 to $893) for various abusive acts. During 2012, 1,857 persons reported being victims of domestic violence, and 440 persons were sent to trial for domestic violence.[39]

Drug Abuse

Compared to other EU countries, Romania has a low rate of drug use. Still, the use of psychoactive substances by youth under 16 years of age doubled in just four years. Heroine is the most commonly used drug, followed by marijuana.

The Elderly

42% of the elderly are at risk of poverty, which means having an income 60% below the country’s national average.^[40]

670,000 elder people and children with healthcare problems receiving government assistance.^[41] This is a rise from 80,000 Romanians receiving social benefits in 1992. The increase is due to citizens’ heightened awareness of government benefits.

Divorce

5.2 children per 1,000 are affected by the divorce of their parents. Where the divorce rate is declining in other European countries, it is rising in Romania. This is partially because marriage is still commonly practiced.

Those with Disabilities and Mental Illnesses

EU funding of at least 24 million euros is propping up 50 residential institutions in Romania. Thousands of people with disabilities were being ‘warehoused’ in such institutions, segregated from society and subjected to inhumane conditions.^[42]

Today, the majority of children with disabilities (over 95%) do not live in state institutions. Still, the lack of school participation for children with disabilities is seven times higher than other children.

There have also been reports that some personnel in state institutions mistreated abandoned children with physical disabilities and subjected children in state orphanages to lengthy incarceration as punishment for misbehavior.

HIV/AIDS

HIV/AIDS wrought devastation in Romania in the 1980s and 1990s. The victims were mostly small children infected in hospitals. Poor sterilization facilities and dubious medical practices, such as infected blood transfusions, were largely to blame. Those that did not die were often ostracized, and many were abandoned. Antiretroviral treatment is free and available to those who need it. Death rates have plummeted. In fact, Romania is now often cited as an example to other poor countries with major HIV/AIDS problems.

Yet a substantial number of Romanians with HIV still don’t know it. The generation infected in the 1980s and 1990s is now at reproductive age, and new cases are still appearing across the country, often years after infection. Health workers say sexual transmission is now the most common method.

According to official statistics, 11, 581 patients diagnosed with HIV and AIDS were registered as of December, with 741 new cases reported between January and December. Societal discrimination against persons with HIV/AIDS occurred, and many persons with the disease dropped out of school due to stigmatization, discrimination, or disease. In December, on International HIV Day, the National Union of Organizations of Persons with HIV/AIDS launched a campaign to increase awareness of HIV infection.^[43]

Medical Care

Romania spends just 5 percent of its gross domestic product on health care, about half the percentage of GDP Western European countries spend. 30% of medical professionals, about 10,000 people, have migrated out of Romania in order to work for better pay in western countries.^[44]

Only those with employment or who pay for health insurance have access to doctors. Medical care is supposed to be free for children. However, the children are often sent to the pharmacies to buy the necessary medication. Bribes across Romania accounted for $1 million a day in 2005, according to a World Bank report; more recent estimates are not available.

Although the infant mortality rate decreased from 26.9 in 2990 to 9 deaths per 1000 in 2012, it is still high – the highest in the EU and twice as high as the EU average. Romania also continues to suffer from transmittable diseases that can be prevented by vaccines. Tuberculosis is six times higher than the EU average, with Romania representing 25% of all TB cases in Europe – 15% of which are children.

Roma

Eight percent of Romanian children live in absolute poverty, compared to 35 percent among Roma children. 40% of Romani children are undernourished.[45] 75 percent of Roma children do not complete the 8th grade. Roma children are significantly behind in education compared to non-Roma.[46] Romani children were effectively segregated from non-Romani students and subject to discriminatory treatment.[47]

Discrimination against Roma continued to be a major problem. Romani groups complained that police brutality, including beatings, and harassment were routine. Both domestic and international media and observers widely reported societal discrimination against Roma. Major human rights problems included police and gendarme mistreatment and harassment of detainees and Roma, including the death of three Roma at the hands of police and gendarmes.[48]

Observers estimated that there were between 1.8 and 2.5 million Roma in the country, constituting approximately 10 percent of the total population. However, the preliminary results of the most recent official census, taken in fall 2011, counted 619,000 Roma, or 3.2 percent of the population.

Stereotypes and discriminatory language regarding Roma were widespread. Journalists and several senior government officials made statements that were viewed as discriminatory by members of the Romani community; the CNCD fined some individuals as a result. Anti-Roma banners, chants, and songs, particularly at large televised sporting events, were prevalent and widespread.[49]

Romani communities were largely excluded from administrative and legal systems. According to surveys in 2007 and 2008, the latest data available on this matter, between 1.9 and 6 percent of Roma lacked identity cards, compared to 1.5 percent of non-Roma. The lack of identity documents excluded Roma from participating in elections, receiving social benefits, accessing health insurance, securing property documents, and participating in the labor market. Roma were disproportionately unemployed or underemployed.

The legal age of marriage is 18, although girls as young as 15 may legally marry in certain circumstances. Illegal child marriage was reportedly common within certain social groups, particularly the Roma. There were no public policies to prevent child marriages or government institutions that dealt with the problem.

Footnotes:

^[1] Some of the statistics are up to two years old as not all statistics are measured annually.

^[2]http://cpi.transparency.org/cpi2013/results/

^[3]http://www.digitaljournal.com/article/363834#ixzz2suyzlZgf

[4] http://www.state.gov/r/pa/ei/bgn/35722.htm

^[5]http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/2-13122012-AP/EN/2-13122012-AP-EN.PDF

^[6]http://country.eiu.com/romania

^[7]http://www.bloomberg.com/news/2014-05-16/s-p-upgrades-romania-to-investment-grade-after-six-years.html

^[8]http://countryeconomy.com/unemployment/romania

^[9]http://www.ziare.com/economie/buget/munca-la-negru-in-romania-statul-pierde-18-miliarde-de-euro-pe-an-1166672

^[10]http://www.gandul.info/financiar/miliardarul-lakshmi-mittal-la-negocieri-cu-ponta-si-basescu-miza-uriasa-a-discutiilor-de-la-bucuresti-10882299

^[11] http://www.anrp.gov.ro

^[12]http://www.neurope.eu/article/eib-provides-loan-rural-development-romania

[13] http://documents.worldbank.org/curated/en/2011/11/15515952/romania-country-partnership-strategy-progress-report-period-fy2009-13

^[14]The Adevarul newspaper

^[15]Eurostat

^[16] Eurostat 28

[17] Behr, Kiss the Hand that You Cannot Bite, xiii.

^[18]http://www.insse.ro/cms/files/publicatii/Romania%20in%20cifre_%202012.pdf

^[19]http://www.romania-insider.com/world-bank-remittances-sent-by-romanians-abroad-flat-at-usd-3-6-bln-in-2013/107414/

^[20]https://uk.news.yahoo.com/fewer-romanian-bulgarian-immigrants-britain-130842089.html

[21] Stracansky, Pavol, “Bringing Up a ‘Lost Generation'”.

[22] http://news.bbc.co.uk/2/hi/3665646.stm

^[23] Eurostat 7

^[24] Eurostat

^[25] xviii UE27

^[26] Eurostat footnote 11

[27] https://ro.stiri.yahoo.com/12–dintre-copiii-de-la-%C8%9Bar%C4%83-au-lipsit-de-la-%C8%99coal%C4%83-pentru-a-munci-.html

^[28]http://edition.cnn.com/2011/OPINION/02/07/batstone.romania.sex.trade/index.html

^[29]http://www.state.gov/documents/organization/192597.pdf

[30] http://anitp.mai.gov.ro/ro/docs/studii/analiza%20victime%202012.pdf

^[31]http://tampep.eu/documents/TAMPEP%202009%20European%20Mapping%20Report.pdf

^[32] Meghan Collins Sullivan, ‘Painful Lessons from Romania’s Decade-Old Adoption Ban’, Time, March 15, 2013.

^[33]http://www.nottingham.ac.uk/iwho/documents/childabandonment/romania/brochure.pdf

^[34]http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/International/217928/Majoritatea-copiilor-abandonati-in-Europa-Centrala-si-de-Est-sunt-romi.html

^[35]http://www.johnstonsarchive.net/policy/abortion/ab-romania.html

^[36]http://www.stiriong.ro/ong/servicii-sociale/patriarhul-daniel-predica-din-biserica

^[37]http://www.ziare.com/stiri/eveniment/2-400-de-copii-exploatati-prin-munca-au-ajuns-in-grija-salvati-copiii-1021841

^[38]http://www.salvaticopiii.ro/upload/p0002000100000002_comunicat_mapa_studiu.pdf

^[39]http://www.state.gov/j/drl/rls/hrrpt/humanrightsreport/index.htm#wrapper

^[40]http://old.econtext.ro/dosar–2/analiza/pensionarii-romaniei-printre-cei-mai-saraci-din-ue-vezi-cati-pensionari-se-zbat-in-mizerie-in-romania-si-in-celelalte-state-europene.html

^[41]http://www.insp.gov.ro/cnepss/wp-content/uploads/2012/03/CNPV.doc

^[42]http://www.aljazeera.com/programmes/peopleandpower/2014/04/europe-hidden-shame-2014414124139195247.html

^[43]http://www.state.gov/j/drl/rls/hrrpt/humanrightsreport/index.htm#wrapper

^[44]http://www.ibtimes.com/medical-leave-romanian-doctors-fleeing-poor-pay-corruption-western-europe-1557178

[45] http://www.copii.ro/Files/2014-02-03_Anexa1_HG_Strategie_protectia_copilului.pdf

[46] http://web.worldbank.org/WBSITE/EXTERNAL/COUNTRIES/ECAEXT/EXTROMA/0,,contentMDK:23208277~pagePK:64168445~piPK:64168309~theSitePK:615987,00.html

[47] http://www.globalpost.com/dispatch/news/afp/130422/unicef-eu-call-further-progress-roma-inclusion-romania

[48]http://www.state.gov/j/drl/rls/hrrpt/humanrightsreport/index.htm#wrapper

[49]http://www.state.gov/j/drl/rls/hrrpt/humanrightsreport/index.htm#wrapper

 

Lucrarea creștină ca o cauză care contribuie la sărăcie?

Cu toate că venim cu intenții bune, plini de compasiune și cu dorința să vedem pe toți mântuiți, noi creștinii putem contribui neintenționat la sărăcia oamenilor. Iată câteva moduri prin care se întâmplă acest lucru:

–          În unele instanțe, susținem o înțelegere reducționistă a Evangheliei. Căutăm mântuirea sufletului în timp ce disconsiderăm trupul. Dăm oamenilor un mesaj al mântuirii care conține o rugăciune pentru iertare, fără să le dăm o comunitate care îi ajută în foamea și nevoia lor. Oferim o soluție spirituală pentru o problemă fizică sau invers, ne folosim de trupurile lor pentru a ajunge la suflet. Aprovizionăm hrană și ajutorare pentru ca să asculte și să raspunde la mesajul nostru de mântuire. Însă, această abordare duce de multe ori la ceea ce se numește creștini de orez: cei care întorc manipulare pentru manipulare, răspunzând la mesajul nostru subțire de mântuire ca să satisfacă nevoile lor prezente.

–          Uneori îi luăm pe săraci de sus. Noi am experimentat ceva de care știm că fiecare are nevoie. Însă, când încercăm să dăm altora, nu întotdeaună ne așezăm în postură de primitori. Presupunem că noi cunoaștem problemele celor în nevoi și venim cu soluția noastră. Cu toate că nu înțelegem de multe ori dinamicele culturale și sociale ale comunităților marginale, venim noi cu soluții care funcționează în comunitățile noastre. Pe lângă asta, îi tratăm pe cei marginalizați ca și cum sunt proiectele noastre și obiective de misiune mai degrabă decât oameni și relații prețioase.

–          În unele cercuri, creștinii promovează o înțelegere disțorsionată a binecuvântării. Noi afirmăm că binecuvântărea lui Dumnezeu se vede prin bogăție și prosperitate. Le spunem celor săraci că dacă ajung la o relație corectă cu Dumnezeu, vor fi binecuvântați și că această binecuvântare îi va ridica din sărăcia lor. Cei care predică această „evanghelie” presupun că starea lor materială este un semn de favoare din partea lui Dumnezeu. Cei care nu se ridică din starea aceasta sunt văzuți ca având probleme și păcate în viața lor. Cu toate că acest mesaj este foarte atrăgător pentru cei săraci, slujește  în primul rând pe predicatorii acestei „evanghelii”  prin faptul că se îmbogățesc pe seama audienței lor.

–          De multe ori asuprim sau luăm putere de la cei săraci. Poate că venim cu asistența, dar într-un mod necugetat distrugem afacerile mici și vulnerabile ale comunității. Sau oferim caritatea noastră ca să ameliorăm starea lor fără să ne asumăm responsabilitatea pentru starea lor. Acest lucru se întâmplă când dăm banii organizațiilor caritabile care îi ajută pe muncitorii care sunt exploatați  în fabrici în timp ce cumpărăm îmbrăcămintea ieftină de la aceste fabrici. Partea cealaltă a acestei probleme este atunci când oferim caritatea fără să cultivăm responsabilitatea. Când oamenii sunt tratați ca un recipient de donații, ei devin dependenți de caritate și pierd un simț de responsabilitate pentru ceea ce au și ceea ce primesc.

Când Evanghelia nu se adresează întregii persoane, ci doar nevoilor lor „spirituale”, cei săraci sunt lăsați în sărăcia lor deznădăjduitoare, crezând că Dumnezeu îi trage cu momeală prin nevoile lor fizice sau că este indiferent față de suferința fizică din viața aceasta.

Când îi luăm pe săraci de sus, cei vulnerabili sunt și mai marginalizați, exploatați și obiectificați.

Când promovăm o înțelegere distorsionată a binecuvântării, creăm nemulțumire și vină. Mai rău, pictăm o imagine a unui zeu care relaționează prin și pentru cei bogați, alungând pe cei săraci ca și cum sunt blestemați.

Atunci când luăm puterea de la cei săraci, îi ținem în sărăcia lor, subordonați „generozității”noastre și anesteziați în dependența lor. Poate că ne liniștim conștiința prin milostenia noastră, dar nu ne adresăm cauzelor structurale ale sărăciei.

Sperăm ca să cultivăm alte tipuri de lucrări creștine – lucrări care caută să fie holistice, care prețuiesc relațiile și reciprocitatea, care se identifică cu cei marginalizați, care afirmă faptul că Dumnezeu este este împreună cu și pentru cei vulnerabili, și care împuternicesc și dezvoltă responsabilitatea.

Does money have eternal life?

In a chapter entitled `The Jubilee : Time Ceilings for the Growth of Money’, Geiko Muller-Fahrenholz says:

We enjoy time, we are carried along in the flow of time, everything is embedded in its time, so the very idea of exploiting the flow of time to take interest on money lent seemed preposterous. It does so no more because the sacredeness of time has disappeared, even before the sacredness of the land vanished from the memories of our modern societies. Instead capitalist market economies have been elevated to global importance; they are enshrined with the qualities of omnipotence that border on idolatry. So the question arises: does it make sense to attribute to money qualities that no created thing can ever have, namely eternal growth? Every tree must die, every house must one day crumble, every human being must perish.Why should immaterial goods such as capital – and its counterpart, debts – not also have their time? The capital knows no natural barriers to its growth. There is no jubilee to put an end to its accumulative power. And so there is no jubilee to put an end to debts and slavery. Money that feeds on money, with no productive or social obligation, represents a vast flood that threatens even large national economies and drowns small countries…But at the heart of this reregulation is the undisputed concept of the eternal life of money.

Does money have eternal life?

What ideas do we have to embed our economy in time and to appropriate the Jubilee to our capitalist markets?

Justice and Friendship

Income Inequality in the US

Article taken from The Big Picture – http://www.ritholtz.com/blog
URL to article: http://www.ritholtz.com/blog/2013/02/why-are-inequality-levels-skyrocketing/

The Poor as a Point of Meeting

“Blessed are the peacemakers for they shall be called sons of God.” Matthew 5:9

A few years back in Kolkata, I was working at Mother Teresa’s Home for the Dying where I met another American who had just finished his doctorate studies in Ireland. The theme of his studies was the politics of peace. His desire was to work with the United Nations for the establishment of peace policies, but he wanted to come to India to get some experience working with people. I thought that India was an interesting place for him to come because of the dire poverty, the threat of different forms of violence, and the variety of faiths, cultures, languages, and histories. I asked him if in his doctorate studies he had ever seen a place where policy-making had successfully created peace. He said that policy-making never created peace; it could only create space for dialog or create structures that maintain peace.

I told my new American friend about an organization that I had visited a day earlier called L’arche that cares for people with handicaps. I told him that it was a hopeful model of people from different backgrounds living together in peace. Though the organization was founded by Christians, they accept people from different faiths, and in India that means people from the Hindu, Muslim, Buddhist and Christian faiths as well as others. The name of this particular home was appropriately called Asha Niketan “Home of Hope”, and that is what I saw it to be. There people came together each day in prayer to be closer to God and to serve those with handicaps. Though we may criticize the lack of persuasion to a personal relationship with Jesus Christ, the community exists in self-giving love. There they make peace. They do not curtail conflicts in the name of peace, but they work through them for the sake of peace. That is because peace is not the absence of conflict but the presence of justice and love. And love, justice and peace are fruits of the Spirit and not the fruits of policy-making.

At the L’arche community, it is evident that the poor have the potential to be a point of meeting for people of diverse cultures, beliefs and histories to come together and serve on their behalf. In a world where violence breeds violence, the poor give us the opportunity to lay down our weapons of destruction and to pick up tools of service. The weakest and most vulnerable provide a place where we can come together, and they show us the potentiality of striving for peace, justice and love. As Christians, we are called to love the poor. But we are not so naive to think that the poor can be separated from the world in which they live – a world of godlessness and idolatry. As we love God with all our heart, mind, soul and strength and as we minister to the distressing disguise of Jesus in the poor, we must soberly engage the whole world with all her “regimes of truth.”

Mahumut Aydin said, “[I]n a globalized world, the duty of adherents of different religious traditions should not be to claim the superiority of their own religious tradition as an a priori entity, but to show in practice how much their faith brings liberation to the poor and how much it contributes to the development of the common good” (“Globalization and the Gospel: A Muslim View”). Many of those living in pluralistic societies share this view and see it as a way in which we can live together while keeping “our religion” private. Though Aydin is saying something important, his statement cannot be normative for the fundamental motivations of the Church’s mission.

We do agree with Aydin that liberation of the poor does point to faith. We recall that throughout Jesus’ life, He pointed to the liberation of the poor as a sign of the coming Kingdom and to point to His Sonship (Luke 7:19-22). Likewise, faith in God does develop the common good. When the God of love indwells His people, His people love. Where His Kingdom is, the world cannot escape the goodness of God. That is why Jesus says that He causes the sun to rise on both the evil and the good (Matt. 5:45), and it is not insignificant that the evil are mentioned before the good.

We must also recognize that Aydin is correct in saying that the integrity of our Christianity can be measured by our relationship with the poor. Jesus says that “Whatever we do to the least of these, we do it unto Him.” If we are not serving the least of these, how are we being Christian? James reminds us that true and pure religion is this: ministering to the orphans and widows and remaining pure in the world.” If we – you and me and not just the institutions to which we belong – are not ministering to the defenseless and marginalized, how is our religion true? One does well to remember that religion (religio) means “to bind” in Latin. This term can have two diametrically opposing connotations: bonding or bondage. When we bond with the poor through solidarity and service, our religion is true; when our religion simply becomes a worldview that saves us or legitimizes our lifestyles, we live in bondage.

We can also follow Aydin in affirming that Christianity is not a religion of superiority. Christ leads us to seek the last place, even the place of death. We are not called to what the world sees as victory but to what it terms victimization. In 2 Corinthians 4, Paul outlines how our faith is victorious when it is vulnerable. Unfortunately, we usually reject this place of vulnerability. Desmond Tutu said, “I fear that we have all been so seduced by the success ethics that we have forgotten that in a very real sense the church was meant to be a failing community.” The missioligist David Bosch said, “A church which follows the model of the victim-missionary is one that is called to be a source of blessing to society without being destined to regulate it. It knows that the Gospel ceases to be Gospel when it is foisted upon people.” At the same time, we believe in Jesus Christ because He is worth believing in. We therefore can stand before the world with what Lesslie Newbigin terms “proper confidence” which is a firm commitment to truth. 

As we reject the world’s terminology of superiority and power, so we must be critical about legitimizing our faith through our practice or, as Aydin puts it, “to show in practice how much their faith brings liberation to the poor and how much it contributes to the development of the common good”. Of course, faith and practice are intricately related. Christian belief normatively shapes Christian practices, and engaging in practices can lead to the acceptance and deeper understanding of these beliefs. As Dietrich Bonhoeffer said, “Only the obedient believe, and those who believe are obedient” (The Cost of Discipleship). But we must ask with Miroslav Volf, “What grounds what: belief or practice?” (Practicing Theology). Is our service among the poor rooted in our faith in God, or is our faith in God rooted in our service among the poor? Subordinating beliefs to practices, as contemporary popular and academic culture does, leads to the completely functionalizing of beliefs. We as Christians must realize, as Volf asserts, that “adequate beliefs about God cannot be ultimately grounded in a way of life; a way of life must be grounded in adequate beliefs about God.” We identify with God through beliefs, and we encourage practices for the sake of God (Col. 3:23, 24).

Because belief has priority, we must concern ourselves with the disputed truth claims about God and that unambiguously includes the “regimes of truth” of other faiths and ideologies. That means that as we go into the world to preach Good News to the poor, we engage other claims to truth. If we detour these truth-claims, we are not faithful to truth but permissive of lies, and we are not makers of peace but accomplices of injustice. All regimes of truth are critiqued by the Truth which we come to know in the person of Jesus Christ. Truth is a person which demands that we be personally involved. “Truth, then, is available only to the one who is personally committed to the truth grasped. Knowing cannot be severed from living and acting, for we cannot know the truth unless we seek it with love and unless our love commits us to action” (Lesslie Newbigin, Proper Confidence). In response to Aydin that means that we cannot separate our faith and action at any point and that our service (truth-commitment) to the poor is rooted in our belief in God (Truth) who loves and identifies with the poor.

How, then, do we engage the world? How do we come together as human beings to serve other human beings? How do we minister among the poor? How do we become peacemakers? How do we affirm the truth within diverse beliefs while critiquing the false truth claims? I do not want to offer any simple answers to these questions, but I want to provide a platform from which we can respond.

The poor can be a point of unity. When we put aside our own initiatives and selfish motivations, we can come together for the sake of the Other. We can do this together with people from other denominations and religions. Often, in our ministry among the poor, we have had non-believers work alongside us. They are not defining our motivations or direction, but they are participating in this work which we pray is bringing glory to God. Here we are not accentuating our differences but celebrating our common humanity. Behind this base of relationship lies a theology of creation. The Bible tells us that we are all created in God’s image. Yet, we are not primarily looking at our commonness as humanity; rather, we are looking together at the God in whose image humanity was created. Monotheism led to the concept of a single humanity. This is the God of whom it is said, “Hear o Israel, the Lord your God is one.” The one God in whose image humanity is created intrinsically links every person to every other person. But, as I said earlier, this does not mean that we blindly accept one another’s beliefs. What it does mean, in effect, is that we have created a point of meeting where we can mutually challenge one another.

The poor can be an instrument through which God makes Himself known. Some theologians use the phrase “epistemological privilege of the poor” to describe the ability of the poor to understand and receive the gospel. To the poor, the Gospel really is Good News. Likewise, God often speaks and makes Himself known to the non-poor through the poor. Here we recognize a theology of the Spirit of Jesus. When we witness the injustice that the poor suffer, we can find hope in the God that is actively championing their cause. I know some non-Christians who are fervent advocates for the poor. As Christians, we can recognize and affirm the Spirit of Christ that moves beyond the edges of the Church into the world for which He died.

We can come together with all humanity to serve the poorest and weakest. There is a humble place of solidarity in our human frailty and inability. But we cannot come together to offer simple solutions. When confronted with poverty, we are confronted by suffering and dying that exposes our own powerlessness. We can confess that our solutions are exhausted. We take heart in something that Dietrich Bonhoeffer said in Germany during World War Two – a time and place where “the Final Solution” was propagated. Bonhoeffer said that Christians should not base their faith on the scientific method. He said we are not seeking after solutions to problems; we believe, rather, in the redemption of sinful, broken creation. Here lies a theology of redemption. Taking our foothold in God’s action, we as Christians can speak of redemption in the face of problems such as death and poverty. We can witness to a God who suffers with us and who has defeated sin and death.

Sari Bari

I’m so thankful that I get to know these people:

Oxfam: the cost of inequality

Oxfam: the cost of inequality