you're reading...
Culture, Liturgy, Theology

Scandalul Slujirii: Iisus ne spală picioarele

Una dintre celebrările stilului de viața ale comunităţii noastre este slujirea: sărbătorim slujirea care împlineşte părtăşia în comunitatea noastră. În fiecare dimineaţă ne întâlnim pentru părtăşie şi rugăciune. Este un timp când putem veni împreună înaintea lui Dumnezeu ca să ne concentrăm asupra dragostei Lui şi planurilor Lui, când putem să ne rugăm pentru ca slujirea noastră să fie motivată de Duhul Lui. Copiii care vin la Centrul Comunitar „la Vale” au multe nevoi: mâncarea, haina, adăpostul, educaţia şi, nu în ultimul rând, dragostea. Ne străduim să răspundem la aceste nevoi, dar ne gândim la chemarea noatră care nu este în primul rând să-i slujim pe aceşti copii, ci să-L slujim pe Dumnezeu şi să facem tot ca şi cum îi facem Domnului. Ne rugăm ca slujba noastră duhovnicească să fie prin aducerea trupurile noastre ca o jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu.

Din păcate, este uşor de vorbit despre această dorinţă, dar e mai greu ca aceasta să fie practicată. De multe ori, nici nu suntem conştienţi de lucrarea lumii care încearcă să dicteze relaţiile noastre şi să ne modeleze după valorile ei. Prea uşor comunitatea noastră devine o instituţie şi slujirea noastră doar un serviciu. Încetul cu încetul valorile noastre devin statice şi structura noastră o ierarhie de domnie. Prin harul lui Dumnezeu, putem recunoaşte că suntem infiltraţi în modurile lumii. Cu toate că ne stăruim să-L cunoaştem pe Iisus şi să-L facem cunoscut în lumea pe care o iubeşte El, ne adâncim prea des în lumea întunecoasă a egoismului, a mândriei şi a abuzului de putere. „…Odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele” (Ioan 3:19).

Vedem iubirea întunericului nu numai în cei care urăsc Lumina, ci şi în proprii ucenici ai lui Iisus. „Între apostoli s-a iscat şi o ceartă, ca să ştie care din ei avea să fie socotit cel mai mare.” Trebuie să mărturisim că această ispită ne înfruntă şi pe noi adesea. Vrem să fim cel mai apreciat, cel mai cunoscut, cel mai de seamă. Vrem să locuim poziţiile înalte: preşedinte, director, pastor, lider. Şi de multe ori ne deosebim prin caracteristicle care ne identifică cu aceste locuri de sus: familia noastră, şcoală noastră, casa noastră, maşina noastră, hainele noastre. Întrebăm, împreună cu apostolii, cine este cel mai mare, cine este cel mai bogat, cine este cel mai sigur? Iisus dă aceste valori ale lumii peste cap şi combate într-un mod activ manipularea egoistă a lor.

În al 13-lea capitol din Evanghelia după Ioan, Iisus vorbeşte despre coborârea lui Iisus în micime şi slăbiciune, care culminează apoi în condamnarea şi moartea Lui pe cruce ca un defăimător, un marginalizat şi criminal. Până în acest capitol, Iisus este puternic, e ca un „om” de sus. El face minuni, vindecă pe cei bolnavi şi porunceşte vântului să se liniştească, şi vorbeşte cu autoritatea cărturarilor şi a Fariseilor. Arată ca un mare prooroc, poate chiar…Mesia. Puterea lui Dumnezeu este cu El. Din ce în cei mai mulţi oameni Îl urmăresc, sperând că El îi va înlătura pe romani şi va elibera pe Israel reînnoind demnitatea poporului ales. Timpul de Paşte se apropie iar muţimea şi prietenii lui se întreabă: „se va face cunoscut la Paşte?” „poate atunci vor crede toţi în El”. Toţi aşteaptă să se întâmple ceva deosebit însă în loc să facă ceva extraordinar, Iisus alege calea joasă spre slăbiciune. Se pare că astfel îi lasă pe ceilalţi să-L biruiască. Călătoria aceasta în jos şi în slăbiciune are ca început momentul în care Cuvântul s-a făcut trup în pântecele Mariei  şi continuă într-un mod vizibil pentru ucenici la spălarea picioarelor. Se sfârşeşte cu răstignirea, agonia şi cu moartea. Aceste fapte „slabe” ale lui Iisus îi scandalizează pe ucenici aşa cum ne scandalizează şi pe noi.

„Iisus, fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâni, că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce, S-a sculat dela masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar şi S-a încins cu el” (Ioan 13:3-4). Toate lucurile sunt în mâinile Lui, dar El le pune la o parte. Evanghelistul Ioan foloseşte această acţiune în legătură cu viaţa şi moartea lui Iisus (Ioan 10:11,15,17). „Nimeni nu Mi-o (viaţa) ia cu sila, ci o dau Eu dela Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăş…” (Ioan 10:18). A-şi da jos hainele înseamnă a-şi da viaţa. Hainele au o semnificaţie importantă. Exprimă identitate, demnitate şi autoritate. Mă gândesc la ce simt copiii noştri atunci când primesc hainele noi. Prin hainele lor curate şi noi, ei au o demnitate nouă nemaiputând fi identificaţi aşa de uşor cu copiii străzii. În cultura evreiască, îmbrăcămintea era consituită dintr-o cămaşă care se putea purta doar în intimitate şi o haină pe deasupra pentru locurile publice. Iisus ne porunceşte „Cine are două haine, să împartă cu cine n-are nici una” (Luca 3:11); „Dacă îţi ia cineva haina cu sila, nu-l opri să-ţi ia şi camaşa” (Luca 6:29); „Şi să nu luaţi nimic cu voi pe drum…nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani, nici două haine” (Luca 9:3). Vedem în Ioan 19:23-24 că după ce îl răstignesc pe Iisus, soldaţii romani Îi iau hainele „nevaloroase” pe care le împart printre ei. Cămaşa însă, făcută dintr-o singură ţesătură, este prea frumoasă şi de aceea ei trag la sorţi pentru ea. Vorbim despre hainele Lui iar la spălarea picioarelor Iisus se dezbracă de haina care îi distingea identitatea. Îi invită pe ucenicii Lui la intimitate. El se dezbracă de demnitate, Îşi pune deoparte autoritatea (Fil 2), renunţă la statutul Lui social: El-rabinul, învăţătorul, stăpânul. Apoi…spală picioarele uceniciilor Lui.

Această muncă era atât de josnică încât nu permitea nici robilor evrei să o facă. Era muncă pentru un  sclav, pentru o femeie faţă de soţul ei sau pentru un copil faţă de tatăl său, dar o ruşine pentru un bărbat, mai ales pentru unul de seamă. Iisus se plasează în această poziţie josnică (Fil 2). Tot El afirmă: „Cei dintâi vor fi cei din urmă şi cei din urmă vor fi cei dintâi.” El este cel mai din urmă, de aceea El este cel mai dintâi. Iisus a pus deoparte ierarhia puterii şi a răsturnat-o, făcând din aceasta o ierarhie de egalitate. Iisus le spune uceniciilor Lui: „V-am numit slujitorii mei, dar acum vă numesc prietenii mei.”

Cum ne organizăm noi familiile, comunitătile, instituţiile? După prietenie, dragoste şi respect reciproc sau după putere, control şi manipulare din cauza fricii noastre şi din cauza dorinţei de a fi „cineva”?

Probabil că ne asemănăm foarte bine cu Petru. El este scandalizat de Stăpânul lui care se aşează la picioarele lui ca să i le spele. La această masă a Domnului, Iisus îi avertizează: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea” (13:7). Faptele lui Iisus nu se încadrează  paradigmei lui Petru de autoritate şi putere. Petru îi spune lui Iisus, „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!”  Dar răspunsul este: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine” (Ioan 13:8). Petru recită valorile sistemului: Un om al puterii merită să fie slujit, un om al autorităţii îşi  hrăneşte şi îşi protejează puterea, un om al puterii profită de poziţia şi de privilegiul lui. Cuvintele lui Iisus sunt aspre. Ne aducem aminte de o altă convorbire între Iisus şi Petru. Petru auzise că Stăpânul lui va urma calea suferinţei şi că va muri pe cruce. Cu cuvintele lumii în gură, Petru îl mustră pe Iisus încerând să-i arate calea cea bună a autorităţii. Iisus însă îi răspunde: „Înapoia Mea, Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.” (Matei 16:23) Cuvintele lui Iisus sunt foarte aspre. El recunoaşte că aceste gânduri sunt de la Satana şi că îl vor împiedica dacă le ascultă. Putem vedea aceste lucruri chiar în zilele noastre. Satana provoacă pe liderii lumii să trăiască după valorile lui, bazate pe competiţie, înşelătorie, minciună şi luptă inhibând pe cei care încearcă să trăiască după valorile Împărăţiei lui Dumnezeu. Satana îi oferă lui Iisus împărăţiile lumii, dar Iisus răspunde, „Pleacă, Satano căci este scris: Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti” (Matei 4:10). Trebuie să acţionăm la fel. Trebuie să ştim că cea ce facem este spre întâmpinarea Stăpânului care va veni şi care se va încinge şi ne va aşeza la masă. „Mijlocul să vă fie încins şi făcliile aprinse. Şi să fiţi ca nişte oameni, care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată, când va veni şi va bate la uşă. Ferice de robii aceia, pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui! Adevărat vă spun, că el se va încinge, îi va pune să şadă la masă, şi se va apropria să le slujească.” (Luca 12:35-37)

Advertisements

About Fragments & Reflections

David Chronic

Discussion

No comments yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: